M-am spălat iarăși cu apa sâmbetei pierdute și patimile s-au scurs fără o perspectivă anunțată, când în aval, când în amonte, prin trupul meu firav și învins de clipe bolnave. Direcția patimilor, cea cenzurată de potentați vremelnici ai zilei, fără posibilitatea întoarcerii în calendarul vieții, variază în funcție de mirare, de intensitatea ei pe cm2 și de interesul meschin al otrăvii din vorbele căzute în minciună în interes de grup. De ieri, din preistoria uimirii, rătăcesc până și umbrele cetății în căutarea adevărului, cel care susține pe umerii lui lumina. Speranța pe care o aștepta, ce-i drept, o minoritate, s-a spulberat. Mediocritatea a învins din nou. Sunt atât de mulți, încât apasă pe grumazul cerului senin și sufocă însăși ideea de suspin. S-a stins și ultima speranță. S-a pierdut sensul și deodată mi-e dor de norii de deasupra uitării.
Cafeaua parcă nu mai are gust. Aburii ei s-au risipit în camera cu lumină difuză. Ca un orb pipăi întunericul din calea închinării. Ultima iluzie a fost încarcerată în arhiva sufletului colectiv. Din mătrăgună ies ca ciupercile după ploaie, cum spune proverbul, cățelandri schelăcăind după putere.
Sunt cei care, manipulați de adevăruri amestecate cu multă minciună, au vândut învățătura pentru iluzia unui job în trib. Au migrat către incultură, păcăliți fără scrupule, dându-le drept exemple milionari fără școală, ca fiind singura cale: norocul sau apartenența la tribul învingatorilor, de unde se pot înfrunta din pradă fără prea multă muncă. Nu s-ar duce unul la școală să învețe. Chiar și de la grădiniță, cum ar zice un mucalit, ei devin oameni de afaceri și pot plăti școli fără număr. Dacă nu ei, părinții lor, deh!, odraslele lor trebuie să aibă diplome, multe diplome, dar, mai ales, fără învățătură. Şi plătesc destul de mult un carton fără valoare, dar pot spune lumii că ei sunt ingineri, juriști, profesori etc. Și iată cum s-au umplut imediat de vanitate… Înconjurați de cei de teapa lor, nu li se vede incultura, iar prieteniile înfloresc, cercul lor creşte și crește ca Făt-Frumos din poveste și așa ne mirăm că holdele țării rămân în paragină.
Nu a venit sâmbăta nouă. A venit duminica nouă, poate pentru că nu o așteptam sau nu aveam încredere în ea. Despre sâmbăta asta știu tot. Va fi tot senină, caniculară, adică nu se va întâmpla nimic spectaculos,ar duminica îi va urma întotdeauna.
Mi-e teamă de prima zi de după duminică. Învinșii își vor număra cicatricile, ca apoi să treacă malul surpat la învingători să-și oblojească rănile și să uite prin trădare. De aceștia mi-e cel mai teamă, fiindcă vor face totul să prindă un os. De lipsa verticalității fumului nu mai spun nimic. Este un lord.Ce liniare și inepte vor fi următoarele sâmbete, totul în numele comunității, unității și a uitării de sine! Se vor așeza în matca plină cu otravă până și dinții de lapte ai şarpelui. Vom privi răsăritul din răscruci cu însemne voievodale și toate oftaturile le vom agăța în ciocul păsărilor părăsite de cer, să le plimbe de la o neputință la alta, de la o nepăsare la alta. Se vor uita în ochii vulturilor pleşuvi învingătorii, cei care se cred iubiți de popor, și vor călca pe oftatul poporului cu bocancii, vor strivi până și ciocul păsărilor să cadă în hău, să nu le mai ceară socoteală nimeni. Ei sunt învingătorii și iau totul, chiar și praful de pe tobă. Și s-au întrecut precum zmeii din poveste despre cine minte mai mult: soarele de dimineață sau soarele amiezei. Cum să bagi timpul pierdut cu patimile unora sub preș, atâta timp cât te doare? Îmi trece acum prin minte o „Banală” de Petre Stoica – „De atâta vreme deasupra oraşului nostru/pluteşte o duhoare pestilenţială/greu se descompune duhul tiranului!”. S-a încheiat o parte din patimile alegerilor locale, altele vor continua, dar cu altă rezonanță, dar cele locale cred că sunt cele mai încrâncenate.
Urmează să se plătească polițe celor care nu au făcut campanie oamenilor buni și s-au ținut departe de vâltoarea ipocriziei. Și, evident, urmează şi răsplătirea celor din tribul patimilor cu o funcție, cu un contract gras, cu toate binefacerile moderne. Pentru alegerile care urmează, chiar dacă au o miză mai mare, nu se întrevăd patimi așa de evidente.
Și câți, mulți, prea mulți cățelandri, cum vor fi săturați ei? Se strâng în jurul învingătorilor, poate, poate prind din felia de tort sau buchetul miresei și, dacă nu prind, încep să latre la mâna întinsă a stăpânilor, uitând că ei nu vor fi niciodată stăpânii, ci vor fi doar sclavii interesului, ai neputinței și ai lașității lor.