Ce este pelerinajul?
Pentru că foarte mulți oameni merg în ziua de astăzi în pelerinaje, mai ales cu prilejul sărbătorilor în cinstea Mântuitorului, a Maicii Domnului dar și a Sfinților, m-am gândit să vă spun câteva lucruri despre ce presupune ș ice simbolizează această călătorie.
Atunci când plecăm într-un pelerinaj, trebuie să știm, de la început, că ne-am angajat într-o lucrare sfântă și binecuvântată de Dumnezeu. De aceea, plecarea într-un pelerinaj, pentru a fi făcută cu rost și pentru a aduce mult folos duhovnicesc în viața noastră, trebuie pregătită cu multă vreme înainte. Pregătirea pentru pelerinaj nu vizează, însă, doar pregătirea celor necesare trupului, ci, în primul rând, pregătirea duhovnicească pentru acest drum în căutarea Sfințeniei.
Referindu-ne la istoria pelerinajului, înainte de venirea Mântuitorului, se întâlnesc forme de pelerinaj la popoarele antice, adică egipteni, greci, romani, indieni, având ca scop obținerea de răspunsuri de la oracole sau vindecarea miraculoasă.
La evrei, în perioada Vechiului Testament este cunoaștem pelerinajul părintelui Avraam, „tatăl a mii de popoare” (Israel și Arabia) ce ne este relatat in Cartea Facerii, capitolul 12, versete de la 1 la 5, omul care a răspuns la chemarea lui Dumnezeu.
În perioada Noului Testament, este cunoscut pelerinajul de la Ierusalim, preluat mai târziu și de creștini. Hristos însuși a fost pelerin, după cum ne spune Sântul Evanghelist Luca, în capitolul 2, versetele de la 48 la 50. Înainte de înălțarea la cer, Hristos îi trimite pe ucenici la propăvăduire pentru a avesti oamenilor că s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu, ne spune Sfântul Evanghiliz Luca a capitolului 10, versete de la 1 la 24.
După Edictul de la Milan din anul 313, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin, face în anul 326 după Hristos o călătorie la locurile sfinte. Cu acest prilej sunt descoperite crucea și mormântul Mântuitorului, iar împăratul Constantin ridică mai multe biserici pentru creștini pe muntele Măslinilor, la Betleem și la Stejarul Mamvri.
Istoricul Eusebiu de Cezarea menționează pe credincioșii lui Hristos, care veneau din toate părțile pământului, în Cetatea Sfântă, pentru practicarea cultului la templu, pentru a se ruga pe muntele măslinilor și pentru a primi botezuri.
Cea mai veche relatare despre un pelerinaj creștin la locurile sfinte, mai precis o cărătorie lungă, adică dus-întors, a unui pelerin anonim din Galia spre Palestina prin Italia, datează din anul 333 după Hristos.
Începând cu a doua jumătate a secolului IV, pelerinajul s-a îmbinat cu alte aspecte creștine, cum ar fi cultul sfinților și s-a îmbogățit apoi cu noi elemente, căutarea religivelor, a minunilor, a vindecărilor miraculoase, unele practici liturgice și culturale.
Începă cu anul 370 după Hristos, se înmulțesc pelerinajele în căutarea experiențelor și învățăturilor duhovnicești. Sunt vizitați monahii cu o viață sfântă, călugării devenind ei înșiși pelerini.
Egeria, o pelerină care a întreprins între anii 381-384 o călătorie în Țara Sfântă, descrie amănunte vizitele de la unele așezări monahale și de la mormintele martirilor. În secolele următoare, practica pelerinajului va continua neîntreruptă cu mici schimbări în funcție de aspectele culturale, sociale și politice.
Cuvântul „Pelerin” vine din latinescul „Peregrinus” și indică un călător care întrepinde o călătorie într-un loc considerat sfânt pentru a da mărturie de credință în Dumnezeu.
Pererinajul nu este același cu turismul religios, deoarece presupune mai mult decât a vizita locurile sfinte, presupune a avea credință și a o manifesta pe tot parcursul cărătoriei prin ținută, comportament și atitudine. Așadar, pelerinii sunt acei oameni care doresc să viziteze și să cinstească locurile sfinte, biblice, mormintele martirilor, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni, locurile unde trăiesc sau au trăit și s-au nevoit mari duhovnici. Pelerin poate deveni orice persoană.
„Viața omului este o călătorie continuă, a cărei finalitate este Împărăția Cerurilor, respectiv întâlnirea cu Dumnezeu”, ne spune Î.P.S Teofan al Moldovei.
Pr. Florentin Mădălin Baciu