Cart

No products in the cart.

Blog

  • Home

Cu lupa Printre Sclipiri și Umbre de Cristi Rusin

Cu lupa Printre Sclipiri și Umbre de Cristi Rusin

S-a scurs aproape un an de la ultima ediție a concursului național de poezie pentru elevi „Radu Cârneci” organizat de Editura Rafet la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Îmi amintesc acea zi. Eram prezent în sală. Atunci am avut surpriza de a afla că marele premiu al concursului i-a fost oferit unei tinere de clasa a XII-a, Diana-Mihaela Bursuc, elevă la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat. Avea un volum de poezie intitulat „Printre Sclipiri și Umbre”. În sinea mea, mi-am pus întrebarea legitimă: are vreo valoare reală acest volum? Nu am fost însă atât de curios să aflu decât după ce am cunoscut-o pe autoare, căreia merită să-i facem o succintă schiță biografică, schiță ce ne va ajuta să înțelegem mai bine anumite teme și motive abordate în poeziile sale.
Diana-Mihaela Bursuc s-a născut în data de 18 decembrie 2004 și a copilărit în comuna Buda, județul Buzău, la circa 20 km de municipiul Râmnicu Sărat. După absolvirea ciclului primar și gimnazial la școala din satul natal, și-a continuat studiile liceale la Râmnicu Sărat. Perioada liceului a fost extrem de fertilă pentru tânăra autoare a volumului, reușind să-și cultive numeroasele sale pasiuni. Astfel, Diana a ajuns nu doar să scrie poezii, ci și să cânte (la chitară și la pian) și să picteze (inclusiv icoane). Aceste trei pasiuni artistice pentru poezie, muzică și pictură s-au împletit în mod armonios nu doar cu dragostea ei pentru sport (atletism, handbal, box, judo) și pentru studiul psihologiei și anatomiei, ci mai ales cu firea ei înclinată spre spiritualitate. O fire puternică, luptătoare, asemenea marii zeițe de la Efes din străvechile mituri greco-romane al cărui nume îl poartă, Diana a reușit să obțină rezultate notabile pe plan școlar, ridicându-se deasupra celor mai mulți tineri și tinere din generația sa. În calitate de elevă a Colegiului Național „Alexandru Vlahuță”, tânăra Diana Bursuc s-a calificat de cinci ori la etapa națională la două olimpiade: de trei ori la Olimpiada de religie (în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a) și de două ori la Olimpiada de Cultură și Spiritualitate (în clasele a XI-a și a XII-a). Să reușești în doi ani să te califici în paralel la două olimpiade la etapa națională nu este puțin! Datorită acestui fapt, Diana a fost premiată de două ori de către ÎPS Ciprian la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, ducând mai departe numele colegiului râmnicean. În prezent, ca absolventă a clasei a XII-a, se pregătește să susțină bacalaureatul și să-și desăvârșească frumoasele proiecte de viitor.
Am cunoscut-o personal în data de 5 noiembrie 2023, cu ocazia unei excursii organizată de Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” la Vulcanii Noroioși. Cu această ocazie am schimbat câteva impresii despre unele lecturi, iar mai târziu am inițiat o corespondență axată pe subiecte de interes comun din sfera religiei și spiritualității. Ulterior, mi-a dăruit volumul „Printre Sclipiri și Umbre”. Spre acesta ne vom îndrepta atenția în cele ce urmează. Întâi de toate, câteva observații de ordin morfologic. Volumul este structurat în șapte secțiuni. Fiecare secțiune cuprinde trei poezii. Numai secțiunea a cincea („Creație”) are cinci poezii. Această observație simplă ne duce la concluzia că volumul conține un număr total de 23 de poezii dispuse în cele șapte secțiuni. Fiecare dintre secțiuni se deschide cu un vers cu rol de motto. De exemplu, prima secțiune, intitulată „Despre mine”, se deschide având drept motto ultimul vers al celei de-a treia poezii: „Sunt copila care calcă printre spini și trandafiri” (poezia „Spini și trandafiri”). Două dintre secțiuni, a patra („Dragoste”) și a cincea („Creație”) încep cu același vers-motto: „De-ai fi himeră, te-aș diviniza” – fiind primul vers al celei de-a IV-a strofe din poezia „Pian”. Cele 23 de poezii sunt foarte diferite, dar le putem împărți în patru categorii din punct de vedere al stilului și structurii: poezii în catrene cu rimă încrucișată, poezii în catrene cu rimă împerecheată, rondeluri și poezii în vers alb. Astfel, o primă observație „de suprafață” este aceea că autoarea abordează mai multe specii de poezie, inclusiv cu formă fixă, clasică, precum rondelul. În partea introductivă a volumului, tânara autoare ne mărturisește că „am scris și scriu pentru că e parte din mine, pentru că vreau să ofer lumii bucăți din sufletul meu.” Într-adevăr, versurile sunt pline de emoție și exprimă în mod real trăirile sufletești sincere ale acesteia. Dragostea este miezul întregului volum, căci poeziile exprimă iubirea și atașamentul tinerei față de satul natal (vezi secțiunea „Satul meu”), față de mamă (poezia „Rondel pentru mama”), față de persoana iubită (secțiunile „Dragoste” și „Creație”) și față de divinitate (secțiunea „Poezie creștină”). Ultima secțiune, cea de-a șaptea, intitulată „Angelic”, este cea mai interesantă, autoarea specificând faptul că versurile nu au temei dogmatic, pentru a nu intra în polemici teologice. Motivele prezente în cele trei poezii („Aproape”, „Iubesc”, „Trăsnet în Rai”) par desprinse din scenariile sinistre privind căderea îngerilor și războaiele cerești descrise în Cartea lui Enoh sau în Apocalipsa lui Ioan. Preocupările pentru domeniul religios ale autoarei ies în relief în această secțiune, la fel ca în precedenta, „Poezie creștină”, unde își exprimă dragostea pentru Dumnezeu. De altfel, în introducere afirmă: „Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o până acum și pe care vreau să o împart cu cititorii mei este că suntem auziți și văzuți. Indiferent că îl numim Necuprins, Dumnezeu, Allah sau Yahweh, El ne aude și ne este alături.” O doză de înțelepciune de la o tânără care încă nu a împlinit vârsta de 20 de ani! Versurile sale conțin imagini poetice ce ne transmit emoția necesară, folosind o mulțime de figuri de stil. Avem numeroase metafore inedite („pierdută între corzi de chitară”; „înot în razele de soare”), epitete („reflecții serafice”; „cântec mut”), comparații ( „dulce precum o floare”; „mai fluid ca marea”) și inversiuni („E frig. Mi-e iarnă”). Pe deasupra, sunt menționate diferite locuri (Buda, Râmnicu Sărat, Raiul etc.) și personaje (Mama, Hristos, Lucifer, Lilith, Perseu etc.) mundane sau supraomenești, ce contribuie la crearea imaginilor poetice.
Ținând cont de toate cele expuse, consider că ne aflăm în fața unui volum de debut cu poezii de calitate, care merită citit și apreciat. Dacă autoarea va continua să meargă pe această linie, cultivând pasiunea pentru poezie, are șanse să ajungă la rezultate pe care nici măcar nu le poate intui la acest moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Descoperă mai multe la Editura Rafet

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura