„ De lângă Escorial cu Râmnicul în gând”- Rm. Sărat- 28 aprilie 2017

Mihaela Albu – poetă, prozatoare, critic și istoric literar, profesor univ. dr. la Universitatea din Craiova (1975-2010), la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Jurnalism, București (2010-2012), iar între 1999 şi 2004 – visiting professor la Universitatea Columbia (New York). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariştilor Profesionişti, a Asociației de Literatură Generală și Comparată (ALGCR), președinta Asociației Culturale internaționale „Carmina Balcanica”

            Interviu realizat în cadrul întâlnirii cu ocazia lansării cărţii dedicate lui Vintilă Horia

 „ De lângă Escorial cu Râmnicul în gând”- Rm. Sărat- 28 aprilie 2017

1. R.: Ştim că ideea apariţiei acestei cărţi i-a aparţinut editorului, domnul Constantin Marafet. Dumneavoastră de ce aţi ales să răspundeţi afirmativ acestei propuneri?
2. A.: În primul rând pentru că mă ocupam împreună cu profesorul Dan Anghelescu de mai mult timp de Vintilă Horia, dar şi de mai mult timp, de exil. Citind opera lui Vintilă Horia, văzând de câte ori aminteşte de Râmnic ( poate de multe ori am trecut cu vederea, dar oricum, mi-a rămas în memorie), faptul că vorbea despre Râmnic cu o patimă atât de frumoasă, ne-am reaplecat asupra operei lui Horia Vintilă şi am extras tot ce am găsit din ceea ce aveam la îndemână.
3. R.: Am avut ocazia de a citi cartea aceasta înainte de azi. Dincolo de informaţii, am citit despre iubire de locuri, despre rădăcini, despre dor. Şi am simţit cartea şi ca pe reîntorcerea lui Vintilă Horia acasă, reîntoarcerea pe care nu a reuşit să o mai împlinească.
4. A.: Cu atât mai mult, el nu s-a mai putut întoarce şi a rămas, exact cum am preluat şi noi pentru titlu, ”lângă Escorial cu Râmnicul în gând”. Deci pentru el Râmnicul, nu Bucureştiul, a fost acasă. Şi eu am considerat-o o carte de suflet şi de câte ori povesteam celor care erau interesaţi de Vintilă Horia, le-am spus că celelalte două cărţi ale noastre, despre eseistica lui Vintilă Horia, sunt două cărţi savante, academice. Aceasta este o carte şi pentru marele public, pentru că prin astfel de cărţi putem trezi interesul marelui public, nu a merge doar spre colegii universitari.
5. R. : Cine este Vintilă Horia în cultura română? La momentul acesta suntem nişte necunoscători ce încearcă să afle, să descopere. Ce ar trebui să ştim despre el înainte de a deschide o carte ce îi este dedicată?
6. A. : Cei de aici, citind cuvântul Râmnic, vor fi interesaţi că un om care a trăit în Spania a fost mereu cu gândul la Râmnic. Aflând că el a iubit atât de mult Râmnicul, află indirect şi cine a fost Vintilă Horia şi mândria este astfel dublă, cu atât mai mult cu cât este cetăţean al lumii, este scriitor universal care a iubit un oraş din România şi a scris despre el în alte limbi.
7. R.: Regăsim şi la alţi scriitori din lume, acelaşi dor de un loc, poate chiar un loc din România?
8. A.: Marcel Proust şi-a dorit toată viaţa dar nu a reuşit să ajungă la Corcova, un sat lângă Turnu- Severin. De ce? Pentru că prietenul său, prinţul Antoine Bibescu îi vorbea mereu despre moşia lui de la Corcova şi iată că această zonă a rămas în istoria literaturii pentru că lui Marcel Proust i s-a vorbit cu sufletul despre această mică localitate. Aşa rămâne Râmnicul pentru Vintilă Horia. Este un scriitor foarte apreciat în întreaga lume, este singurul care a primit premiul Goncourt. Şi mai mult, faptul că el a scris romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” direct în limba franceză este în oglindă privit destinul lui Vintilă Horia. Dacă Ovidiu a ajuns de la Roma la Pontul Euxin, pe pământul Daciei, pentru Vintilă Horia drumul a fost invers, de pe pământurile noastre în Italia, Franţa, Spania, America Latină şi, iată că, într-un fel, chiar dacă „Dumnezeu s-a născut în exil” este romanul apocrif al lui Ovidiu, vorbeşte de fapt despre el, despre ce înseamnă să fii exilat pe pământ străin şi să visezi la pământul pe care îl iubeşti.
9. R. : „Călătorie la centrele Pământului” este cartea care dovedeşte vastele domenii pe care Vintilă Horia le stăpânea. Este încă o măsură a valorii sale în literatura lumii. Detaliaţi-ne despre această scriere.
10. A. : Eu îl consider, şi îmi asum, mai mare decât Mircea Eliade. Şi argumentez: ca romancier este mai mare, categoric, recunoscut fiind acest lucru. Pe de altă parte, Mircea Eliade a fost în special în domeniul istoriei religiilor, pe care Vintilă Horia îl cunoştea de asemenea, dar Vintilă Horia era cunoscător de la ezoterism la fizica cuantică. „Călătorie la centrele Pământului” este o carte unică în lume. Aceste interviuri făcute cu cele mai mari personalităţi ale veacului, de la Heisenberg la George Emil Palade, Fellini, regizorul, Abelio, marele romancier, la Messiaen în muzică, un spectru destul de larg de personalităţi. Cu fiecare a vorbit de la egal la egal ( el cunoscând aceste domenii), cu întrebări foarte aplicate şi de mare întindere. Călătoria aceasta a fost una şi la propriu, iar Vintilă Horia spune la un moment dat că numai cu submarinul fiindcă nu este la îndemână şi cu trăsura trasă de cai fiindcă a ieşit din uz, nu a mers. Trebuie precizat că finanţarea pentru călătorie în sine şi pentru tipărirea cărţii a aparţinut unei reviste medicale.
11. R. : De cine ţine o reaşezare a valorilor din literatura română? De cine ţine o readucere acasă şi o recunoaştere a personalităţilor care au trăit şi au scris în exil?
12. A. : Din păcate, Monica Lovinescu scrie la un moment dat că acestea sunt refuzate la modul oficial pentru că s-ar schimba canonul. S-a stabilit clar de către unii de sus că ceea ce învăţăm la şcoală sunt cei mai mari scriitori. Este consemnat că la un congres internaţional de literatură desfăşurat pe pământ românesc prin anii 50, un invitat dintr-o altă ţară întreabă despre scriitorii români care erau în exil. Tudor Vianu a spus o frază care îl descalifică ( cred eu că de frică a spus) : ”Nu există literatură română scrisă în afara graniţelor”. Chiar dacă nu scrii în limba română, dar contează cui îi aparţii, unde te-ai născut, unde te-ai format.
13. R. : Astfel de ”accepţiuni” sunt încă şi mai aproape de noi. ”Istoria literaturii române” a lui Nicolae Manolescu nu oferă nici măcar un rând lui Vintilă Horia.
14. A. : Da. Mult lăudata şi cumpărata ”Istorie” a lui Nicolae Manolescu, autoritatea în materie, nu-i acordă nici un rând. Impardonabilă greşeală, după părerea mea. El spunea ( şi eu cred că nu îl citise atunci când a scris) că dacă n-a scris în limba română, nu-i scriitor român. Dar Vintilă Horia a scris şi în limba română. Ultimul roman, ”Mai sus de miazănoapte”, este în limba română. Înainte de a pleca a scris numai în limba română. Poezie, trăind în Occident, a scris numai în limba română. Iată măcar aceste argumente şi trebuia să aibă loc într-o ”Istorie a literaturii române” care se vrea serioasă.
15. R. : Revenind la întâlnirea de astăzi, de la Râmnicu Sărat, cum surprindeţi în câteva cuvinte această întâmplare?
16. A. : Sunt atât de impresionată! Un public atât de deschis şi de interesat. Au participat chiar dacă nu au vorbit. Se vedea după privirea fiecăruia că soarbe şi sunt convinsă că această carte va fi citită şi că mulţi vor căuta şi alte cărţi. Reamintesc că la Editura ”Vremea” au apărut deja vreo şase cărţi ale lui Vintilă Horia din seria de autori. Tot ce voi scrie despre astăzi, îi voi transmite şi fiicei lui Vintilă Horia, Cristina Horia, care vorbeşte şi scrie româneşte chiar dacă nu a fost niciodată în România. Este încă o dovadă de patriotism, de mare dragoste a părinţilor (care au învăţat-o limba română) pentru locul din care au plecat.