Despre căderea și ridicarea Omului
Am pășit, de câteva zile, în perioada Postului Mare, numit și Postul Sfintelor Paști sau al Învierii Domnului. Creștinii ortodocși, de pretutindeni, trec acum printr-o perioadă de pregătire duhovnicească, de curățire sufletească pentru ca, la sfârșitul acesteia, să primească Sfânta Cuminecătură sau Împărtășanie. Această perioadă ține 40 de zile și se încheie în Sâmbăta Mare.
Duminica lăsatului sec de brânză poartă numele de „Duminica izgonirii lui Adam din Rai” sau a „Lăsatului sec de brânză”. Adam este protopărintele (strămoșul) nostru, primul om creat de Dumnezeu: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facere 1, 27). El a primit poruncă de la Dumnezeu să nu mănânce din pomul „cunoștinței binelui și răului”, nu că acesta avea ceva rău în sine ci ca să se arate prin aceasta ascultarea față de Creatorul. Era o poruncă de a se păzi de ispita autoîndumnezeirii. Omul se poate îndumnezei, adică ajunge la asemănarea în Sfințenie, numai cu ajutorul lui Dumnezeu, nicidecum prin mijloace proprii. Liniștea sufletească este atinsă atunci când omul este cuprins de harul lui Dumnezeu și devine templu al Duhului Sfânt.
Adam a fost izgonit din Rai din cauza unui păcat, iar acesata a fost săvârșit din mai multe puncte de vedere: din punct de vedere al înfrânării stomacului și a simțurilor, pentru că nu a putut rezista tentației de a gusta, asta deși nu era condiționat de mâncare (Adam era nemuritor cât se găsea în ascultare și mânca doar pentru a se bucura de plăcerea gustului); din punct de vedere al cunoașterii, pentru că șarpele ispititor spune că omul va căpăta cunoașterea binelui și a răului, deci știință; din punct de vedere al neascultării, al încălcării unei porunci, defapt a singurei porunci date de părintele ceresc.
Știm că Dumnezeu „nu voiește moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu” (Iez. 33, 11). Atunci de ce Acesta îi izgonește pe Adam și pe Eva din Grădina Edenului? Deoarece le-a fost data și o a doua șansă. A zis Dumnezeu: „Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?” (Facere 3, 11). Iar răspunsul a fost unul plin de neobrăzare și de mândrie: „Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat” (facere 3, 12). Cu alte cuvinte, Adam își pierde șansa dată de Dumnezeu de a recunoaște greșeala și de a cere iertare. Nu există în Biblie cineva care să ceară iertare de la Dumnezeu și să nu primească. Adam însă nu numai că aruncă vina pe femeie ci, mai degrabă dă vina pe Dumnezeu care i-a făcut-o pe aceasta ca să îi fie de ajutor: „femeia care mi-ai dat-o (… TU … Doamne)”.
Vine însă și o a doua șansă pentru perechea de oameni: „Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: Pentru ce ai făcut aceasta?”. Iar Eva, la fel ca soțul ei, pasează vina pe străinul din Rai, adică pe șarpele cel de demult (diavol): „Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat” (Facere 3, 13). Deci vina este tot a lui Dumnezeu, într-un fel, pentru ca a lăsat ca oamenii să fie ispitiți. În niciun caz. Vina este a omului că nu a rezistat tentației, că nu a ascultat de poruncă și că nu s-a înfrânat.
Așadar înfrânarea este o virtute la care trebuie să ajungă adevăratul creștin. Cel care se înfrânează reușește să se ridice de sub greutatea patimilor și a ispitelor, care ne sufocă în ziua de astăzi. Înfrânarea trebuie să fie atât de mâncare, adică postul curat (fără alimente de origine animală), cât și de păcate. Înfrânarea trebuie să fie însoțită de fapte bune și de rugăciune. Și nu în ultimul rând trebuie să fie făcută din proprie inițiativă, nu din obligativitate sau pentru a fi văzuți de ceilalți.
Noi ne înfrânăm pentru a arăta ascultare în fața lui Dumnezeu și pentru a avea un trup sănătos și echilibrat, pentru a avea o minte ageră și pentru a dobândi lungime de zile. Hristos Însuși a devenit, prin post și înfrânare – Adam cel Nou, iar Fecioara Maria – Eva cea ascultătoare. Au biruit patimile și ne-au arătat că se poate, ca noi să le urmăm modelul.
Să profităm de șansă, în acest post, să ne înfrânăm și apoi să cerem iertare de la Dumnezeu prin Sfânta Spovedanie. Cu siguranță că Hristos ne va ierta, dacă arătăm căință și ne va chema la comuniune cu El prin Sfânta Împărtășanie. Amin!
Pr. Florentin Baciu