EFECTELE TELEVIUNII ȘI INTERNETULUI ASUPRA MINȚII COPIILOR
La începutul mileniului, convingerea majoritară a pedagogilor era aceea că televiziunea și calculatorul ușurează învățarea, oferă informații, dezvoltă capacitățile mentale, contribuie la socializarea elevilor, contribuie la dezvoltarea gândirii logice, a spiritului de observație, a memoriei și a atenției voluntare, etc. pe scurt, ele formează o generație mult mai bine înzestrată informațional, capabilă să întâmpine pregătită, lumea de mâine cu toate provocările ei. În plus, deloc neglijabil este faptul că televiziunea și internetul oferă o paletă largă de divertisment și o posibilitate de evadare din cotidian și relaxare a individului.
În spiritul acestor așa-zise convingeri pedagogic-științifice sau mai degrabă a unei credințe, ca să nu spunem interesul financiar a unor mari companii, s-au investit în școala ultimelor decenii, în lumea întreagă, miliarde de dolari (euro) în programe educative și în mijloace de comunicare modernă. Din anii pandemiei, aceste investiții s-au triplat sau poate și mai mult. Aproape toate clasele sunt dotate cu table inteligente, laptopuri, video-proiectoare și softuri educaționale. Iar ca elev, este imposibil să ți ritmul fără să ai cel puțin un smartphone conectat la internet. Profesorii comunică cu elevii prin grupuri de whatapp, facebook sau alte aplicații ce înlesnesc comunicare în mediul online.
S-a ajuns în zilele noastre ca televizorul și apoi telefonul (computerul) să ajungă cel mai bun prieten al copilului și în timp, al adultului. Timpul parcă zboară altfel, conectat pe un device. Chiar și când ești foarte obosit și vrei să te culci, parcă ai mai lua telefonul să mai verifici mesajele pe toate aplicațiile și nici nu-ți dai seama ce repede zboară timpul. Acești „prieteni” se dovedesc a fi din ce în ce mai egoiști, dorind să îți petreci cât mai mult timp cu ei în defavoarea învățării, a socializării adevărate, a petrecerii timpului liber cu cei dragi și de multe ori chiar în defavoarea odihnei și a alimentației sănătoase.
Recent le-am spus unor elevi din clasa a opta să memoreze „Crezul”. Le-am recomandat această rugăciune ca una ce exprimă cel mai bine esența credinței noastre. După mai bine de o lună, am constatat că doar trei elevi din clasă au reușit să învețe. Mă întrebam care ar fi cauza. Elevii s-au apărat spunând că sunt clasa a opta și că nu au timp. Apoi le-am cerut celor trei să îmi spună cât timp le-a luat lor să-l memoreze. Am aflat că maxim o oră. I-am întrebat apoi cât timp petrec ei, de exemplul pe aplicația tik-tok. Unul dintre elevi, îmi zice atunci „Stați domnu’ că vă spun eu. Telefonul contabilizează singur că stăm pe fiecare aplicație. Iată, eu am stat douăzeci și cinci de ore săptămâna aceasta doar pe tik-tok, fără să mai pun cât am sta pe facebook, whatapp, discord sau pe jocuri”. Nu mi-a venit să cred. Privind în gol în clasă, în timp ce mă gândeam la statistica acestui băiat, am observat cum ceilalți dădeau din cap aprobator, că tot așa petrec și ei. „Păi, bine, dragilor, le-am spus. Din atâtea ore nu putem rupe una pentru a memora această frumoasă și folositoare rugăciune?”. Răspunsul lor a fost, nu. De ce? Pentru că este greu să învețe. E mult mai simplu și distractiv să petreci timpul în mediul online.
Cu altă ocazie, le-am dat altor elevi (de clasa a X-a) sarcina de a realiza un referat cu titlul „Copilăria mea”. Au venit patru elevi în fața clasei și au prezentat un power-point, bine realizat, din care se desprindea următoarea concluzie: copilăria lor este una fericită deoarece pot să socializeze mai ușor în mediul-online, se pot întâlni numai după un click, pot să-și facă ușor prieteni virtuali. De asemenea pot învăța pe internet, se pot distra, pot să facă cumpărături fără a mai merge la magazin, pot desena, chiar cânta la pian sau alte instrumente direct de pe tastele laptopului și multe altele de acest gen. Clasa era încântată de cele auzite, aprobând. Eu ca profesor ce mai puteam spune? De unde era să încep mai degrabă și cât timp mi-ar lua să nu fiu de acord cu ei. Așa că le-am spus doar atât: „Dragilor, pentru azi aveți un zece fiecare. Nu am nimic de adăugat decât să vă spun că sunt tare fericit că nu am avut o astfel de copilărie ca a voastră.”.
Nu vreau să trag concluzii pripite, dar conform ultimelor studii în domeniu, s-a descoperit că în ultimele două decenii a scăzut foarte mult capacitatea de concentrare, de a asculta, de a vorbi, a scrie corect, a raționa logic, a gândi analitic a elevilor. Metodele vechi parcă nu mai dau roade iar cele moderne s-au dovedit ineficiente. Oare ce se întâmplă cu copiii zilelor noastre? Se tot fac diverse cursuri de recuperare a materiei, unii dintre ei chiar i-au și diverse medicamente de a stimula memoria și totuși nu se poate mai mult. Nu mai au aceleași rezultate ca generațiile trecute. Oare devin copiii mai puțin inteligenți? Cred totuși, că răspunsul îl vom găsi tocmai în folosirea îndelungată și neproductivă a televizorului și a tuturor mijloacelor moderne de informare.
Care ar fi aceste efecte? Nu spun dacă sunt pozitive sau negative, dar voi lăsa oamenii de știință să ne spună ce au descoperit prin studiile lor.
- Incapacitatea de a asculta cu atenție
Conform ultimelor cercetări, tinerii și copiii zilelor noastre percep cam jumătate din sunetele percepute acum cincizeci de ani. Este vorba de o scădere continuă a sensibilității creierului în perceperea și prelucrarea mesajelor sonore. Televiziunea constituie principala cauză a acestui fenomen. De ce? Pentru că televiziunea cultivă mai mult vizualul în detrimentul auditivului. Gândirea tânărului de azi se bazează mai mult pe imagini decât pe sunete și cuvinte. Acest lucru presupune reprimarea dezvoltării emisferei stângi, aceea care procesează mesajele verbale.[1] „Cea mai mare parte a deficiențelor de învățare, include dificultăți în ascultarea și înțelegerea unei prezentări orale, în exprimarea ideilor, în citire, în scriere și în pronunțarea corectă a unui material verbal.”[2].
Jane M. Healy, profesor și psiholog ce a scris câteva studii despre capacitățile cerebrale ale tinerilor, arată într-un studiu că tinerii „cu abilități auditive sărace, întâmpină dificultăți în a citi, în a pronunța, în reamintirea a ceea ce au citit cu câteva clipe mai înainte. Mințile lor nu au fost antrenate să înțeleagă și să rețină în mod discursiv. În momentul în care li se vorbește ei tind să piardă legătura. Ei caută să găsească înțelesuri undeva în jurul lor (să li se arate ca la televizor) decât să și le creeze în propria minte.”[3].
- Cititul în era internetului
Majoritatea studiilor actuale arată că cei mai mulți dintre adolescenți au mari dificultăți în înțelegerea unui text de nivel liceal. Își formulează cu greu argumente, nu pot aplica ce au citit sau chiar își amintesc foarte puțin din ceea ce au citit. Dacă profesorul de limba română i-ar lăsa pe elevi să aleagă dintre a citi o carte și a urmări ecranizarea ei, majoritatea ar alege varianta a doua. „Este mai relaxant, mai provocator, nu presupune efort și nu este la fel de plictisitor ca și cum ai citi o carte”, motivează aceștia. Cât de bine s-ar face ecranizarea unei cărți, nimic nu se compară cu cititul ei. Trăirile personajelor, temerile, stările sufletești, emoțiile nu pot fi cuprinse în rolul unor actori. Carte te transpune într-o lume, are forța ei nevăzută care te captivează și în același timp te formează pe tine ca om. Un membru al Academiei Române, își exprima temerea că în viitorul foarte apropiat, bibliotecile s-ar putea transforma în muzee ale cărții.
Jane M. Healy, într-un articolul publicat în revista „Reading Reaserch Quaterly, identifică principalele mecanisme prin care televiziunea subminează lectura:
- Televiziunea anulează satisfacția produsă de lectură și o înlocuiește cu plăcerea relaxantă a
ecranului, inhibând dezvoltarea abilităților necesare citiri.
- Cititul devine dificil pentru copil pentru că vizionarea solicită un efort mental inferior lecturii.
- Cititul presupune timp mai mare, răbdare, gândirea deciziilor, pe când televiziunea îți oferă rapid răspunsurile de care ai nevoie.[4]
- Winn arată și ea experiența diferită a lecturii în comparație cu televiziunea[5]:
– lectura eliberează imaginația. Televizorul blochează acest proces și îți oferă imagini de-a gata.
– lectura presupune un ritm mai încet sau mai rapid în funcție de capacitatea de înțelegere a
textului. Televizorul derulează imagini rapid, depășind capacitatea omului de a procesa informația.
– cititul înseamnă concentrarea minții, dezvoltă atenția și concentrarea, televiziunea susține o
atitudine pasivă, exterioară persoanei ce urmărește emisiunea.
Copilul răsfoiește cartea și dacă nu găsește imagini sau acele imagini nu sunt pe placul lui, trage concluzia pripită că acea carte nu este una bună, nu prezintă interes pentru el sau este prea grea (nu poate înțelege textul).
Lectura dezvoltă și mintea copilului și chiar în mod psiho-fizic o anumită parte a creierului responsabilă cu această funcție. Lipsa lecturări duce pe de-o parte la o slabă dezvoltare a universului cunoașterii personale dar și o slabă dezvoltarea structurală a creierului față de cei care au trăit înaintea erei internetului, cu cărțile în mâini.
- Scăderea performanțelor școlare
La apariția televiziunii și apoi a internetului și a diferitelor device-uri, se credea că toate acestea vor asigura o creștere a performanței de învățare. Dar studiile ulterioare au demonstrat contrariul. O echipă de cercetători americani au arătat că aproximativ 20 % dintre telespectatorii ce au urmărit un grupaj de știri nu reușeau să-și amintească nici măcar un singur titlul de știre. Concluzia a fost aceea că aceste informații primite prin televiziune sunt mult mai puțin deductibile decât cele dobândite prin lectură.
Sunt voci care afirmă că televiziunea poate avea un rol benefic în învățare dacă se lege corect programul TV. Dacă s-ar transmite emisiuni educative sau moral-religioase, atunci copiii și adulții ar avea ce învăța și lumea ar fi cu totul alta.
În această privință, o echipă de cercetători și specialiști în domeniul educației au realizat încă din anii ’70 un program de televiziune special adaptat funcției educative, „Sesame Street”. Inițial destinat preșcolarilor, programul avea să fie urmărit de copiii de toate vârstele și chiar de către adulți. Fiecare oră de producție costa între 100.000 și 1.000.000 dolari. Era urmărită de aproape șase milioane de copii din America. Părinții încurajau copiii să vizioneze emisiunea. Prin intermediul acestui program s-au transmis copiilor cele mai bune informații, lucruri de mare folos ce le deschidea universul cunoașterii, o învățare distractivă prin care copiii învățau literele și cititul. Era o adevărată speranță pentru părinții din vremea aceea.
Ce s-a realizat? Copiii ce au urmărit programul au avut rezultate mai proaste în stăpânirea vocabularului. Nu reușesc să pătrundă înțelesurile cuvintelor și să organizeze cuvinte în fraze gramaticale corecte.[6] La școală ajungeau să se plictisească rapid, nu mai era învățarea la fel de distractivă și ușoară, presupunând un oarecare efort. În explicațiile profesorului, aceștia așteptau imagini, poze explicative, își pierdeau atenția și doreau cât mai repede „schimbarea canalului”.
În primă fază, părinții erau bucuroși că au acasă „mici genii” capabili să reproducă mecanic, papagalicește anumite informații. Dar timpul i-a făcut să-și schimbe optica. Acești copii au fost, mai târziu, incapabili de a înțelege în mod rațional informațiile deținute.
Paradoxal (doar pentru unii ce nu vor să dea la o parte perdeaua de fum), acest studiu a arătat că elevii cei mai buni sunt cei care se uită mai puțin la televizor. Mai mult de atât, cu cât timpul destinat televizorului sau celorlalte gadgeturi este mai mare, cu atât rezultatele și performanțele școlare sunt mai reduse.
[1] Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în lumea de azi, Editura Evanghelismos, București, 2005, p. 44.
[2] Jane M. Healy, Endangered Minds, New York, 1990, p.16
[3] Ibidem, p. 210
[4] Ibidem, p. 198
[5] Maria Winn apud. Virgiliu Gheorghe op.cit., p. 50.
[6] Virgiliu Gheorghe op.cit., pp. 55-57