Povestea care urcă zidul din penumbră
Romancierul Iosif Roca s-a născut la 21 aprilie 1953 în comuna Faraoani, judeţul Bacău, fiind al patrulea din cei şase copii ai familiei. Când am citit că este născut în comuna Faraoani, am tresărit și m-am emoționat teribil. Prima dată am auzit de această comună de la bunicul meu, care-mi povestea, pe când eram un copil de 7-10 ani, de încartiruirea lui în această comună în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ce frumos povestea! Ajunsesem să visez această comună, dar nu am călcat niciodată acolo!
Debutul literar s-a petrecut totuși târziu, în anul 2007, cu volumul „Mama”, publicat la Editura „Superglass” Galați. Au urmat, printre altele: „Călăuza-Viața ca dar – Cronica unei vindecări miraculoase”, Ed. EPublishers Bucureşti, 2016, „Detectivi particulari – Studii de caz, note, comentarii. Un nou Început”, Ed. Epublishers Bucureşti, 2017, „Mamelon – În seara asta să nu pleci”, roman, Ed. EPublishers Bucureşti, 2019, ”Serafina – Din zori până în amurg”, roman, Ed. EPublishers Bucureşti, 2022 ș.a. În semn de recunoștință, a primit diploma de Cetățean de onoare al satului natal, Faraoani, titlu acordat pentru creația literară despre localitate. Dar consacrarea definitivă a primit-o prin acordarea premiului „Fănuș Neagu, la concursul de manuscrise în cadrul Festivalului Internațional de creație literară „Titel Constantinescu”, edița a XVI-a, de la Râmnicu Sărat, pentru romanul „Elipsoid”.
Despre romanul „Elipsoid” al scriitorului Iosif Roca, sper să se pronunțe criticii literari, eu nefăcând parte din această onorantă breaslă. Pot spune însă că sunt un bun cititor. Unii dintre confrații mei duc acest volum în zona romanului polițist și nu i-aș contrazice. Cum vă spuneam, eu fiind un bun cititor în trecut, în bătrânețile mele, am citit și am iubit romanul polițist de la Agatha Christie, Sir Arthur Conan Doyle și până la Rodica Ogoj – Brașoveanu, Petre Sălcudeanu ori Haralamb Zincă.
Consider că ceea ce nu s-a spus până acum este că se apropie mult de romanul „Amândoi” al lui Liviu Rebreanu, care are, ca și romanul lui Iosif Roca, o structură specifică romanului polițist, dar unde ambii autori, în epoci diferite, evident, descriu societatea de la acel moment cu bune, dar mai ales cu rele. Putem, deci, să spunem, din acest punct de vedere, că e un roman polițist istoric.
Despre descrierea „întâmplării” din romanul „Amândoi”, putem spune wau cu admirație, iar despre descrierea narativă din romanul lui Iosif Roca, doar rămânem contemplativi, pentru că lucrurile descrise se petrec sub nasul nostru și societatea este neputincioasă ca și în vremea romanului „Amândoi”. Cu siguranță, viitorimea, citind cartea lui Iosif Roca, va spune tot wau. Dar de ce să așteptăm până atunci?
Spuneam că unii confrați duc romanul de față în zona genului polițist. De acord. Dar eu, cunoscând bine formula și ingredientele necesare creării romanului polițist și citind cartea, am constatat că Iosif Roca nu o folosește, clasic vorbind, așa cum a fost ea construită inițial. Iosif Roca, pe lângă ingredientele clasice, folosește din plin psihologia personajelor, creând o structură care ne duce cu gândul la un roman psihologic.
După unii critici, dacă ai ca personaje detectivi sau te folosești de crime inventate ori reale, deja romanul este catalogat ca fiind unul polițist. Ar trebui, zic eu, să vedem cu câtă atenție a descris psihologia personajelor Iosif Roca, cum a integrat dialogul și cum, prin narațiune, a creat o nouă lume. Clar, este un bun observator al ființei umane, al caracterului acesteia. Să nu uităm nici narațiunea generoasă despre realitățile lumii puse în evidență în acest roman: cadrul contemporan, stabilirea timpului și a ariei geografice. Totodată folosește cu succes tehnica suspansului, specifică romanului polițist. Și că vorbește despre o lume obscură, e adevărat. Scriitorul o vede în timp ce noi trecem indiferenți pe lângă ea.
Chiar dacă balanța înclină spre romanul polițist, eu mă încăpățânez și spun limpede că este mai mult decât un roman polițist, poate un roman polițist psihologic, ceea ce este cu totul altceva. Adică are acel ceva în plus, de care să ne bucurăm.
Constantin Marafet
Lansare de carte à scriitorului Constantin Marafet in cadrul serbarii Zilei Nationale a României impreuna cu Association RoAth Belgium , Espace Dialogue Asbl, Maison de la Laïcité Pays d'Ath et ICR Bruxelles




Belle découverte du roumain Constantin Marafet. Grand merci à Gabrielle pour cet envoi généreux!
Voilà une poésie singulière, aux longs vers inspirés, où l’amour transparait partout. Singulière car alliant fantaisie et nostalgie, fièvre et angoisse.J’ai été fort sensible aux images souvent surréalistes, qui donnent un attrait mystérieux aux textes:
” le baiser a dansé toute la nuit avec les jeunes fées,
entends-tu comment la nuit à pas de loup sort de la maison?
l’entends-tu marcher?”
Un humour un peu désabusé se décèle parfois, notamment pour évoquer les maux actuels:
” d’après sa couleur,
c’est la dernière neige qui sera vendue au réchauffement climatique,
en guise de trophée „
Mais c’est l’amour aux mille nuances qui régit le recueil, l’amour qui s’inquiéte, se souvient, exulte. L’amour qui attend:
” la solitude de la nuit n’est qu’un prétexte pour que tu viennes-
les fleurs de l’amour y poussent”
J’aime être surprise, secouée par des mots poétiques étranges, prenants et magnétiques. C’est ce que Constantin Marafet a provoqué en moi. Et j’en suis ravie!
Sabine Hecquet
*********************
O frumoasă descoperire – românul Constantin Marafet. Multe mulțumiri lui Gabrielle pentru această colecție generoasă!
Iată o poezie unică, cu versuri lungi și inspirate, în care dragostea strălucește peste tot. O poezie unică ce îmbină fantezia și nostalgia, febra și angoasa. Am fost foarte impresionată de imaginile adesea suprarealiste ce conferă textelor un soi de atracție misterioasă:
„Sărutul a dansat toată noaptea……..”
Un umor ușor deziluzionat poate fi detectat uneori, în special atunci când se vorbește despre relele lumii actuale:
„după culoarea sa,
este ultima zăpadă care va fi vândută încălzirii globale,
ca trofeu…”
Dar sentimentul ce domină această colecție de poeme este iubirea – zugrăvită în o mie de nuanțe: iubirea care se frământă, care își reamintește, care exultă. Iubirea care așteaptă:
„singurătatea nopții este doar o scuză pentru a veni…….. …..”
Îmi place să fiu surprinsă, zguduită de cuvinte poetice, neobișnuite, captivante și magnetice. Asta a provocat în mine Constantin Marafet. Și de aceea sunt foarte încântată!
Sabine Hecquet