Sistemul periodic al sentimentelor – Daniel Marian
Partea ta de cer
Sistemul periodic al sentimentelor – Daniel Marian
Într-o ținută ce trebuie apreciată, editura RAFET a dăruit cititorului de poezie „Sistemul periodic al sentimentelor”.
Poezia lui Daniel Marian este o cale spre lume. El este un poet al metaforei, al cuvintelor de sărbătoare și al sincerității, un șlefuitor fin care impresionează… „prea mult sânge/ sub dungile acestea subțiri de cerneală / ca ireversibil trecut sub dungile timpului/prea multe cicatrici/ urlet al pietrei / sub pașnici pașii noștri/ prea mult frig/ sub brațul tău de căldură sub dunga aceasta subțire trasată de-a lungul trupului meu/ prea mult plâns/ sub zâmbetul înflorind/ în miei și în pajiști / prea mult scurtcircuit/ sub șenilele acestea de aer explodând” (subversiuni)
Ușurința de a scrie şi originalitatea ne trimit către sensuri noi și surprinzătoare: „mergeam printre biserici/ eram sfâșiat de bărbile adormiților/ crescute pe sub pământ, uragane de bărbi/ stufoase de iarbă –/ din când în când un sfânt/ îmi dădea cu mânerul spadei în cap/ pe lângă mine curgea un râu/ de unde eram sfâșiat lovit /de acolo începea el/ izvoare de miere și păcură avea./ nu mă temeam, nu mi-era ciudă, nu mi-era de râs,/ mi-era/ atât de somn încât hăbăuc/ mergeam printre biserici –/ prin mine treceau lumile exact invers/ decât erau făcute/ cineva rânjea – nu e de mirare/ cum stai cu capul în lună/te-ai băgat între sfinți/ între cercurile lor ca roțile de tren vezi,/ barierele lumilor sunt ridicate” (cu capul în lună)
Limpezimea mesajului către cititor dă strălucire, demonstrează prospețime, talent înnăscut și iubiri adevărate… „există o religie a pâinii/ şi a vinului pe aceasta /nu ţi-o pot povesti/ pentru că ar trebui după aceea să iubeşti/ foamea şi setea până ce/ cu adevărat dintr-odată” (acum voi putea să vin până la tine)
În „Caravana poeților”, Ioan Vasiu scrie despre Daniel Marian: ”e un poet cu o sensibilitate rar întâlnită”… „undeva la mijloc să fii sigur că drumul/ se poate împărţi la doi ca o portocală/ cu punctul şi virgula să nu te joci/ astfel s-au frânt destule destine – şi nici /cu cratima care oferă prea mult spaţiu unor visuri rămase neîmplinite – şi/ niciodată cu blestematele paranteze”(lasă loc de-o virgulă)
Daniel Marian folosește o formulă care să-i asigure locul definitoriu în literatură ca un răspuns la îndemnul lui Constantin Noica, ”filosoful de la Vitănești”, către o admirabilă îndârjire: ”Să-ți adâncești cât mai cu bogăție priceperea întru descifrarea lumii tale, astfel încât, localnic fiind, să poți deveni universal, ridicând cu tine înălțimi și spiritualitate partea ta de cer!”.
Marilena Apostu