Cart

Nu ai niciun produs în coș.

Blog

  • Home

Poeți și gânditori din Orient:„Shaykh-ul Martir”: Suhrawardi de Cristi Rusin

Poeți și gânditori din Orient:„Shaykh-ul Martir”: Suhrawardi de Cristi Rusin

Una dintre cele mai strălucite minți ale Orientului islamic din secolul al XII-lea și nu numai a fost persanul Shihab al-Din Yahya ibn Habash Suhrawardi, numit de către marele islamolog francez Henry Corbin (1903-1978) „un restaurator al înțelepciunii Persiei vechi.” Despre acest Suhrawardi, a cărui moștenire este una extrem de importantă, ne propunem să discutăm în cele ce urmează.
Suhrawardi sau Sohravardi s-ar fi născut în jurul anului 1155 în Sohravard, în partea de nord-vest a actualului Iran. Nu se cunosc foarte multe despre familia și copilăria sa. Se știe că și-a început de tânăr parcursul educativ, studiind la Maragheh (un oraș din Iranul apusean) alături de Majd al-Din Jili, profesor al marelui teolog musulman Fakhr Din Al-Razi (1149/ 1150-1209), supranumit „Sultanul Teologilor”. A plecat apoi spre sud-est ajungând la Isfahan, oraș unde încă mai era vie amintirea marelui medic și filosof Ibn Sina (980-1037), cunoscut de europeni sub numele de „Avicenna”. Acolo a studiat opera avicenniană sub îndrumarea lui Zahir Al-Din Al-Farisi. După finalizarea studiilor de filosofie, Suhrawardi hotărăște să meargă într-o călătorie inițiatică în Anatolia. Pe drum întâlnește numeroși derviși și maeștri sufi, între care Fakhr Al-Din Al-Mardini (d. 1198), asumându-și în cele din urmă viața de derviș rătăcitor. A fost bine primit de conducătorii turci selgiucizi din Anatolia, continuându-și călătoria către Siria. A ajuns în jurul anului 1183, la vârsta de 28 de ani, în marele oraș Alep, la scurt timp după ce vestitul sultan Saladin (1137-1193) cucerise orașul. Suhrawardi a reușit să se apropie de fiul lui Saladin, Malik Al-Zahir (d. 1216), stabilind o relație de prietenie. Apropiat de cercurile palatului, Suhrawardi s-a afirmat ca un tânăr cu o inteligență ieșită din comun și un foarte bun cunoscător al filosofiei. A început să-și redacteze opera impresionantă. Ideile sale l-au adus în conflict cu învățații musulmani din Alep, care l-au acuzat de erezie. A izbucnit un întreg scandal ce a avut și o încărcătură politică, deoarece conducerea orașului, în frunte cu Malik Al-Zahir, a hotărât într-un final ca Suhrawardi să fie executat pentru a nu provoca o revoltă animată de teologii ostili interpretărilor sale. Așa se face că în anul 1191, la vârsta de 36 de ani, Suhrawardi este ucis la Alep. Discipolii și biografii săi i-au dat, ulterior, titlul de „Shaykh Al-Maqtul” („Shaykh-ul Asasinat”) sau „Shaykh Al-Shahid” („Shaykh-ul Martir”).
În ciuda faptului că a murit de tânăr, la doar 36 de ani, Suhrawardi apucase deja să scrie circa 50 de tratate, unele de o complexitate nemaipomenită! El este prin excelență „Shaykh Al-Ishraq”, maestrul acelei filosofii islamice „a luminii de la răsărit” („Ishraqiyyun”), cunoscută de către europeni sub denumirea de „Iluminaționism” sau „filosofie iluminată” (a nu se confunda cu iluminismul european de secol XVIII). Bazele acestui sistem filosofic ar fi fost schițate de către Avicenna, dar adevăratul ei maestru și prim reprezentant rămâne Suhrawardi. Lucrarea sa fundamentală, „Hikmat Al-Ishraq” („Înțelepciunea Iluminată”), a fost finalizată în jurul anului 1186. Suhrawardi îi invită pe cei care vor să învețe adevărata înțelepciune a iluminării să-i studieze cartea „Hikmat Al-Ishraq”. De asemenea, se pare că plănuia să creeze și un ordin sau o confrerie – „Ahl hadha Al-Kitab” („Ordinul cărții de față”) – cu referire la propria sa carte în jurul căreia trebuiau să se grupeze cei care erau capabili să asimileze această cunoaștere. De altfel, studiul acestei cărți ce rămâne lucrarea fundamentală a lui Suhrawardi trebuia precedat de altele trei, nu la fel de importante, dar de sprijin – „Kitab Al-Talwihat Al-lawhiya wa al-arshiya” („Cartea elucidărilor inspirate de la masă și tron”), „Kitab Al-Muqawamat” („Cartea rezistențelor”) și „Kitab al-Mashari wa al-Mutarahat” („Cartea încrucișărilor și întreținerilor”).
Suhrawardi reușește să se deosebească de filosofii arabi și persani aristotelieni sau peripateticieni de dinaintea sa, integrând cu succes doctrine și simboluri de origine zoroastriană preislamică în sistemul său filosofic. Pentru el, adevărata înțelepciune a luminii orientale, reprezintă o resurecție a gândirii Persiei străvechi. Figurile care domină aceast sistem filosofic sunt profetul persan precreștin și preislamic Zarathustra/ Zoroastru, filosoful Platon al grecilor și Hermes Trismegistus al alchimiștilor. Toată această înțelepciune le-ar fi fost dată magilor persani, urmașii lui Zarathustra de către Creator și ar fi fost apoi preluată de grecii lui Platon, o idee ce apare și la alți filosofi musulmani de dinaintea sa, aceea conform căreia grecii au preluat toată înțelepciunea pe care o dețineau din Orient. Suhrawardi nu-și propune decât să restaureze această cunoaștere și să-i invite pe oameni să o asimileze. O cunoaștere bazată pe „descoperirea lăuntrică” (kashf) și „vederea tainică” (mushahadat), mult mai apropiată de sufism decât de teologia legalistă (kalam). De aceea a și apărut conflictul dintre Suhrawardi și teologii din Alep ce l-au condamnat ca eretic, una dintre cele mai grave acuze la adresa sa fiind faptul că ar fi afirmat că Dumnezeu poate crea în orice moment un nou profet, pe când în dogmatica islamică se afirmă răspicat că Muhammad, profetul Islamului, este ultimul profet al lumii.
Moartea lui Suhrawardi nu a dus la dispariția operei, a ideilor sau a amintirii sale. În Persia și nu numai au continuat să existe filosofi ce s-au revendicat de la moștenirea sa. Este vorba de grupul „Ishraqyyiun”. Primul dintre aceștia este Shamsoddin Shahrazuri (d.1288), dar cel mai influent rămâne Molla Sadra Shirazi (1572-1641).
De asemenea, ideile lui Suhrawardi au fost difuzate și în India, iar opera sa a fost amplu citată și comentată de către unii autori musulmani.
În Occident, cei care i-au popularizat imaginea și ideile au fost marii islamologi francezi Louis Massignon (1883-1962) și Henry Corbin (1903-1978). Cel din urmă a scris lucrarea „Histoire de la philosophie islamique” („Istoria Filosofiei Islamice”), publicată la Paris în anul 1964 și tradusă în limba română în anul 2008, la Editura Herald.
Aceste câteva rânduri sunt suficiente pentru a scoate în evidență figura marelui gânditor persan care a fost Suhrawardi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Descoperă mai multe la Editura Rafet

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura