Rămas bun
Sfârșit de an școlar…emoții mari, agitație, …mămici grăbite, școlari veseli, îmbrăcăți frumos, ….banchet de clasa a VIII-a, banchet de clasa a IV-a, ….pregătiri, cumpărături pentru excursie, cumpărături pentru banchet….repetat poezie pentru serbare….în sfârșit…nu mai e timp…papionul îl iau în geantă, îl pun acolo,… la fel și vesta, e prea cald! În toată această goana nu mai e timp pentru emoții…
Dar filmulețul de sfârșit de an conține secvențe adunate și păstrate cu grijă încă de acum cinci ani…uite-i la clasa pregătitoare : mici,dulci, nevinovați…Acum mai mari, dar la fel de dulci…se împart diplome, zâmbete, priviri aruncate mamei:” Uite, mama, mă vezi?”
Apoi cântece, aplauze, o poezie scrisă de o fetiță și dedicată doamnei învățătoare: doamna se pensionează, se încheie o etapă, dar viața merge înainte pentru toți,… la fel de repede….și pentru noi, și pentru doamna! Cântecul lor ne aduce și pe noi înapoi la școală, pe vremea când eram elevi:
“În rândul patru, banca de la geam,/ E un crâmpei din viața mea,/ În rândul patru, locul meu era/ Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi nu-l voi uita!” Deodată conștientizez că amintirea aceasta va rămâne un moment neprețuit în viața oricui…o lacrimă se ține strâns între gene, fac cumva să rămână acolo, nu îndrăznesc să privesc stânga-dreapta la celelalte mămici…Vine și momentul salvator: poză de final cu toată clasa, alături de Doamna, așa cum avem și noi, generația noastră, înrămată și la loc de cinste!
Alături de diplome, cadouri și dulciuri, Doamna a pus pentru fiecare un gând bun, un cuvânt de rămas bun și niște sfaturi din experiența dumneaei, ca atunci când va fi mai greu, copilul să găsească un sprijin și puterea de a merge mai departe. Menționez câteva:
“Autocunoaste-te! Prețuiește-te așa cum eșți! Nimeni nu este perfect! Nu cere de la tine mai mult decât poți să duci!
Nu te lăsa doborât când viața te încearcă! Găsește repede putere pentru a te ridica!
Cinstește-I pe cei care investesc în tine dragoste, încredere, speranțe, timp…
Niciodată nu eșți singur! Dumnezeu lucrează pentru tine prin cei apropiați. Înalta o rugăciune și-ti va trimite oamenii și situațiile care să te ajute.
Fii mândru de tine! Faptele tale îți vor susține verticalitatea!
Nu face compromisuri în viață când eșți la cumpene! Fă sacrificii, dar nu compromisuri pe care apoi să le regreți!”
Rămas bun, clase primare, rămas bun, Doamna învățătoare! Mulțumim pentru tot! Va așteptăm cu drag în septembrie și apoi la banchetul clasei a VIII-a. Să ne revedem cu bine!

