Cart

Nu ai niciun produs în coș.

Blog

  • Home

Rovaniemi-Laponia, locul de împletire a unor practici educaționale de calitate și a magiei lui Moș Crăciun de Vetina Dumitru

Rovaniemi-Laponia, locul de împletire a unor practici educaționale de calitate și a magiei lui Moș Crăciun de Vetina Dumitru


În cadrul mobilității din cadrul programului ,,Erasmus +”, acțiunea cheie 1, cu titlul ,, Punte spre succes în combaterea abandonului școlar prin strategii educative europene”, am participat alături de alte trei colege de la Școala Gimnazială nr. 1 Râmnicelu, la cursul ,,Harmony and learning”, ce s-a desfășurat în perioada 16-20 martie în localitatea Rovaniemi, orașul reședință al Regiunii Laponia din nordul Finlandei.
Cursul a avut ca obiective printre altele: dezvoltarea abilităților de comunicare empatică ale participanților, dezvoltarea de strategii de comunicare la nivel instituțional, promovarea cooperării europene în domeniul educației în cadrul programului ,,Erasmus+” prin construirea de parteneriate.
La curs au participat reprezentanți din trei țări: România, Franța și Germania, de la niveluri diferite de învățământ: preșcolar, gimnazial și liceal, care pe parcursul a cinci zile au interacționat, colaborat, empatizat sub aspect profesional, dar și intercultural, prezentând aspecte din propria experiență didactică, dar și informații despre sistemele de învățământ din țările lor.
Prima zi a debutat cu ,,Prezentări”, activități de acomodare și intercunoaștere, bazate pe jocuri interactive ce au antrenat toți participanții, cei doi traineri din Portugalia: Ricardo, Querido Marques, președintele Asociației ,,Edu2Grow” și Andreia Teixeira, imprimând prin acestea o stare de bună dispoziție.
,,Comunicarea”, activități de grup-soluționarea problemelor prin comunicare sau limbaj nonverbal, a fost tema din a doua zi, care tot printr-o serie de jocuri au fost exemplificate câteva dintre practicile cu succes în astfel de situații. Cei prezenți au participat în grupuri de lucru diferite, schimbând sarcinile din cadrul grupului, dar și al jocurilor, cooperând în realizarea acestora și completând răspunsuri pentru secvențele ,,Așteptări”, ,,Temeri” și ,,Contribuții”.
Ziua a treia a avut ca temă prezentarea tipurilor/ stilurilor de comunicare, jocuri de rol, managementul conflictelor, în cadrul căreia cei doi traineri au prezentat un material PP despre tipurile de comunicare: verbal, nonverbal, paraverbal și informal și importanța acestora, dar și despre stilurile de comunicare: pasiv, pasiv/agresiv, agresiv, asertiv, din nou concretizate prin diferite activități bazate pe joc, cooperare, interacțiune între toți participanții.
Activitățile s-au încheiat cu un ,,Prânz intercultural”, în cadrul căruia participanții au organizat ministanduri cu obiecte și preparate culinare specifice fiecărei țări participante, pe care le-au prezentat celorlalți.
Ministandul României a fost amenajat cu obiecte de artizanat și artă populară: ștergare, trăistuțe, căni, străchini, vederi și pliante cu cele mai frumoase locuri de vizitat din România, dar și cu câteva preparate culinare specifice țării noastre: babic de Buzău, salam de Sibiu, caș, zacuscă, cozonac etc. Participanții din România au purtat ia populară, iar tricolorul și dansurile tradiționale românești din diferitele zone folclorice au întregit tabloul țării noastre, reprezentate cu mândrie în cadrul acestei activități.
Ziua a patra a constituit o adevărată provocare prin îndeplinirea unei misiuni în aer liber în Satul lui Moș Crăciun, la Cercul Arctic. Aici, participanții au fost organizați în nouă grupe cu membri din țari diferite, care au avut de realizat pe parcursul unei ore (temperaturile erau destul de modeste, evident), o misiune cu șapte probe, căutând indicii prin diferite locații din Satul lui Moș Crăciun, printre zăpadă și sănii trase de câini husky și de reni.
La finalul probei am avut ocazia de a ne întoarce în timp, în anii copilăriei, și să trăim cu toții magia întâlnirii cu Moș Crăciun, tocmai acasă la el, în satul lui din Laponia. Un amalgam de emoții ne-au năpădit pe toți, imagini din trecut, din serile de ajun când îl așteptam să vină, închipuindu-ne într-o mie de feluri modul în care o să apară, cu sania sa trasă de reni prin zăpezile de altădată ale copilăriei noastre, ce cadouri vom primi, dacă ne va îndeplini sau nu toate dorințele noastre de copii inocenți.
Toate acestea se derulau în fața noastră în realitate, lângă noi, unde așteptau chipuri de copii nerăbdători să îl vadă și să îl cunoască pe Moș Crăciun, veniți cu părinții lor din toate colțurile lumii, strângându-i de mâini, dar și labirintul din interiorul casei până la camera magică în care locuia, miile de scrisori primite de către Moș Crăciun în timpul anului anterior, unele dintre ele, cele mai originale, fiind înrămate și expuse pe pereții ce te captau prin lumină și culoare și nu făceau decât să mărească și mai mult suspansul întâlnirii cu Moș Crăciun.
În câteva minute, magia s-a produs, timpul parcă s-a oprit în loc și am redevenit copii. Cu glasul sugrumat de emoții ne-am prezentat și am făcut cunoștință, în sfârșit, cu Moș Crăciun, bucurându-ne în câteva minute cât pentru o viață întreagă de așteptare. Acesta ne-a asigurat că ne știe pe toți de mici și că trebuie să credem că și chiar dacă nu a reușit să ne îndeplinească toate dorințele, va avea grijă ca într-un viitor cât mai apropiat acestea să devină realitate.
După întâlnirea mult așteptată cu Moș Crăciun, în a cincea zi, concurenții au avut de prezentat școlile de unde provin, cu discuții despre sistemele de educație din țările participante, fiecare dintre cei prezenți la acest curs exprimându-și propriile păreri, impresii despre curs și toate experiențele noi învățate, după care a urmat festivitatea de înmânare a certificatelor de participare din partea celor doi traineri, care au formulat și concluziile cursului ,,Armonie și învățare”.
Activitatea de diseminare în cadrul Consiliului profesoral al Școlii Gimnaziale nr. 1 Râmnicelu a avut loc în data de 11.04.2024 și a avut ca obiective: popularizarea activităților de formare din cadrul mobilității și a experienței interculturale europene, precum și prezentarea diverselor activități nonformale utile în procesul de incluziune al elevilor, având ca rezultate integrarea strategiilor educative europene în procesul instructiv-educativ.
Referitor la modul de diseminare, am prezentat colegilor experiențele noi învățate, aplicându-le prin diferite activități de joc, în care au fost antrenați cu toții, am exemplificat și prezentat imagini din timpul cursului, precum și modalități de lucru cu propriii elevi, pe care le-am aplicat în activități desfășurate anterior diseminării, realizând incluziunea elevilor din două școli și de la niveluri diferite, prin joc, cooperare, comunicare, învățare și armonie.
Personal, în urma acestei mobilități în Finlanda, am trăit o expierență deosebită prin faptul că am dobândit expierențe noi de învățare, am cunoscut persoane noi din țară și din celelalte două țări participante, cu care am interacționat, cooperat, mi-am exersat competențele lingvistice și am înțeles că doar trăind în armonie cu tine însuți poți revărsa armonie și în afară, în orice secvență a actului didactic, astfel încât să poți face, de fiecare dată, din acesta unul de succes în procesul instructiv-educativ cu elevii,
Pot concluziona că mobilitățile în cadrul programului ,, Erasmus+” pot aduce un plus în cariera fiecărui cadru didactic participant, prin schimbul de expierențe didactice și interculturale europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Descoperă mai multe la Editura Rafet

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura