Școala cu bune și cu rele

Toată lumea știe că toamna este anotimpul schimbării, atât pentru oameni, cât și pentru întreaga natură, este un memento că trupul, mintea și mediul înconjurător sunt într-o continuă schimbare și, de ce nu, într-o veșnică dezvoltare, după cum spunea și filozoful grec Heraclit: „Singura constantă este schimbarea”.

Toamna este și anotimpul în care, la școală, „se numără bobocii”, respectiv elevii care pășesc pentru prima dată, pe holurile școlii, cei din clasa pregătitoare, ori, pe holurile liceului, elevii de clasa a noua. Dar, pentru elevi și profesori, toamna înseamnă și începutul unui nou an școlar, care de multe ori vine cu schimbări nenumărate: manuale, regulamente, ordine de ministru etc.

Fiecare an debutează cu ședințe, atât la nivel de școală, cât și la nivel de județ. Ședințele ținute la nivel de județ beneficiază și de prezența editurilor care își prezintă oferta educațională pentru anul în curs. Am participat la astfel de prezentări și am constatat că, deși sunt foarte multe manuale și ai avea de unde să alegi ceva interesant, manualele sunt, de fapt, la fel: poze frumos colorate, însă un conținut prea puțin adecvat unor cerințe mai înalte din punct de vedere calitativ. Îmi aduc aminte de manualele copilăriei mele, care aveau foarte puține poze (spre deloc), multe exerciții de aprofundare și multe texte literare. Cele de acum au multe fotografii, foarte puține exerciții de aprofundare și niciun text literar.

Mai grav mi se pare, însă, faptul că programa școlară, la anumite obiecte, nu este adaptată, iar profesorii nu reușesc să-i determine pe elevi să-și însușească temeinic și să utilizeze cunoștințele aprofundate la alte materii. Spre exemplu, noțiunile de gramatica limbii române sunt un punct de pornire pentru predarea gramaticii limbilor străine; de asemenea, transformările unităților de măsură de la matematică sunt folosite și la fizică. Din păcate, însă, nu există o concordanță între materii și profesorii care predau limbi străine ajung să explice, mai întâi, noțiuni de gramatica limbii române, care le vor fi oferite elevilor, uneori, mult mai târziu; cei care predau fizică și chimie sunt nevoiți să explice noțiuni care țin de matematică, mult mai devreme decât profesorii de profil ș.a.

Consider că ar fi cazul să se „sincronizeze” materia, la nivel interdisciplinar, pentru a se evita situațiile neplăcute, când li se vorbește copiilor despre noțiuni pe care nu le vor pricepe, pe deplin, decât mult mai târziu. De asemenea, părerea mea este că o schimbare ar trebui să înceapă de la lucrurile simple: o programă adaptată nevoilor actuale (și, de ce nu, centrată pe fiecare elev în parte, dacă este nevoie, pentru a se asigura atât predarea, cât și aprofundarea coerentă a unor noțiuni). Iar cei care se ocupă de manualele școlare ar putea să adapteze conținutul lor astfel încât să fie interesante („catchy”, cu fotografii viu colorate sau cum s-o mai fi considerând că pot atrage atenția copiilor), dar mai ales utile, cu exerciții bine echilibrate pentru atingerea unui nivel de cunoaștere optim.

Trebuie să recunoaștem, chiar și fără aceste neajunsuri, repetate și adâncite în fiecare an, este tot mai greu să-i atragem pe elevi către studiul anumitor obiecte, mai ales cele care nu constituie materii de examene naționale sau nu le vor fi necesare, cred unii, în viața de adult. Dacă vom continua să adaptăm programa și să edităm manualele „după ureche”, fără o minimă (co)ordonare a materiei, vom ajunge să efectuăm, și de o parte, și de cealaltă a catedrei, munca în zadar.

Alina Ane-Maria Pripon