Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos sau a Sfintelor Paști este cea mai importantă sărbătoare creștină sau „miezul” cultului ortodox, deoarece în jurul acesteia gravitează celelalte sărbători sau perioade bisericești.
Sărbătoarea Pascală este însoțită de foarte multe obiceiuri (acte) și simboluri moștenite de la moșii și strămoșii noștri, unele dintre ele fiind preluate chiar din perioada Vechiului Testament (anul 1250 înainte de Hristos).
Un simbol puternic, fără de care nu s-ar putea desfășura slujbele noastre religioase este lumânarea. Mântuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă” (Matei 5, 14-15). Lumânarea simbolizează lumina lui Hristos. Ea este vie, fiind o flacără în continuă mișcare. Ceara se consumă încet, în rabdare, ca o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Lumânarea trebuie să fie din ceară curată, adică din ceară de albine de cea mai bună calitate.
În noaptea de Înviere, creștinii care vin la biserică sunt purtători de lumânări sau candele. Preotul aprinde o făclie din candela de pe Sfânta Masă (lumină care provine de la Ierusalim din Biserica Sfântului Mormânt) apoi adresează credincioșilor chemarea: „Veniți de primiți lumină! Lumina lui Hristos luminează tuturor!” (Slujba de Înviere). Astfel, de la o singură lumânare se aprind mii și mii de lumânări pe care creștinii le țin în mâini pe durata slujbei. După terminarea acesteia și după ce au primit de la preot și Sfânta Pască (pâine stropită cu vin și sfințită după un ritual special), „sfânta lumină” este dusă apoi de fiecare la casa sa (opțional și la morminte). Mulți creștini păstrează restul de lumânare rămasă nearsă din noaptea Învierii și o aprind în cursul anului în timp de furtună sau în cazul în care au un mare necaz în casă.
Un al doilea simbol al Paștelui este mielul. Tradiția bisericească, dar și cea populară, spune că de la masa din ziua de Paști nu trebuie să lipsească nimănui carnea de miel. În Vechiul Testament, sacrificarea mielului reprezenta un act de cult săvârșit de evrei ca prosternare în fața lui Dumnezeu, adus ca mulțumire pentru eliberarea din sclavia egipteană. Fiecare familie trebuia să sacrifice în ziua de 14 Nisan – de Sărbătoarea Pascală (așezată în amintirea zilei de eliberare a evreilor din robia egipteană de către Moise) – câte un miel fără meteahnă, adică fără defect. Mielul, ca animal, reprezintă blândețea sau nevinovăția. În Noul Testament Mântuitorul Iisus Hristos Însuși devine acest „miel de sacrificiu”: „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
Așadar, pentru creștini mielul pascal nu are o semnificație religioasă, însă sacrificarea și consumarea acestuia în zilele Învierii Domnului ne duc cu gândul la eliberarea și izbăvirea de moarte a poporului evreu și pot constitui un prilej de meditație la Hristos, Mielul lui Dumnezeu.
Alte simboluri care ne duc cu gândul la Sfintele Sărbători sunt ouăle roșii și pasca (pâinea cu brânză și ouă). În noaptea de Paști acestea sunt aduse pe masa de prinoase de la biserică și binecuvântate de preot printr-o rugăciune specială, înainte de a fi consumate.
În perioada pascală, creștinii ciocnesc ouăle roșii, rostind unii către alții: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”. Oul ciocnit sau spart simbolizează mormântul Domnului Iisus Hristos. Roșul simbolizează Patimile Domnului, iar culoarea albă, după curățarea de coajă, simbolizează lumina care a izvorât din mormânt și cu care s-a îmbrăcat Hristos în noaptea de Înviere. După cum puiul de găină sparge coaja oului pentru a ieși la viață, tot așa și Hristos a sfărâmat porțile iadului și a ieșit din mormânt, devenind garanția (începătura) învierii tuturor (celor adormiți).
Tradiția creștină a păstrat mai multe legende sau povestiri care leagă ouăle roșii de Patimile și Învierea Domnului. Una dintre ele spune că pietrele cu care l-au bătut evreii pe Hristos, lovindu-se de El, s-au transformat în ouă roșii.
Potrivit unei alte legende, după ce a fost răstignit Mântuitorul, cărturarii și fariseii au făcut un ospăț de bucurie. În timp ce mâncau, unul dintre ei a spus în batjocură: „Când va învia cocoșul acesta pe care îl mâncăm, iar ouăle acestea fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus”. Nu a terminat însă bine de rostit aceste cuvinte că ouăle au devenit roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.
Pasca este o pâine specială coaptă de gospodine numai în această perioadă. Ea este rotundă, amintind de coroana cu spini purtată de Hristos sau dreptunghiulară ca mormântul Său. Pe mijloc este așezată o cruce din aluat împletit, iar în părți (golurile de la cruce) este acoperită cu brânză și ouă. Se consumă alături de bucatele din carne de miel și de ouăle colorate.
Un ultim simbol al Paștelui este îmbrăcămintea nouă a trupului, dar și a sufletului. Un bun creștin se pregătește sufletește prin post (40 de zile), Spovedanie și Împărtășanie, iar trupește prin haine noi sau haine de sărbătoare (costum popular).
Să dea Bunul Dumnezeu ca Sfintele Paşti să vă aducă tuturor celor care citiți aceste rânduri, împreună cu cei dragi purtați în mintea și în inimile dumneavoastră, pace trupească și sufletească, bucurie, sănătate şi mult ajutor întru săvârșirea faptelor bune spre mântuire. Amin!
Simboluri legate de Sărbătoarea Pascală de Florentin Baciu
- Editura RAFET
- 0 Comments
- Fără categorie