Cart

Nu ai niciun produs în coș.

Tags: Marian Mărgărit

  • Home
  • Tag:

Primarul compozitor, Marian Mărgărit, a lansat prima carte de poezie de Gigi Manole

Marian Mărgărit, cel mai longeviv primar din ţară, este recunoscut, pe lângă activitatea în administraţia publică şi trofeele atrase drept recunoaştere de la autorităţile statului, şi ca producător de texte şi aranjamente muzicale, una dintre laturile artistice iniţiate şi dezvoltate pe toată durata prieteniei sale cu poetul Adrian Păunescu, în fenomenul „Cenaclul Flacăra”.
Renumele în lumea artistică şi interpretativă îi este asigurat de colaborările cu Fuego, căruia i-a compus un text, la una dintre vizitele artistului, chiar în curtea casei din Boldu, comuna pe care o păstoreşte de 34 de ani. Dar numele său apare ca semnătură şi pe texte cântate dincolo de Prut, de Ion Palade, pe note curajoase de patriotism.
Activitatea poetică, pură, este mai puţin cunoscută, pentru că Marian Mărăgărit, în consens cu sensibilitatea artistică, manifestă sentimentul modestiei ca valoare a caracterului şlefuit în arealul satului românesc. De altfel, volumul de poezie „Ninge cu noi în La minor”, lansat în sâmbăta Dragobetelui, fusese promis în urmă cu patru ani, după ce primise Trofeul „Primarul de şapte stele”, de la Asociaţia Comunelor din România. Acum, ieşirea la public s-a întâmplat tot după primirea unui premiu la ACoR, cea mai mare distincţie ce poate fi acordată unui primar de comună – „Satul şi Patria”.
La evenimentul organizat de ziua iubirii în simţ românesc, poetul Marian Mărgărit a fost alături de cei peste 100 de admiratori. „Mi-au trebuit, iată, aproape 30 de ani să mă decid să intru în scenă şi cu poezia”, spunea poetul, care a sărbătorit alături de cei doi fii, Georgian şi Alin, care au asigurat mare parte a momentelor muzicale, oferite auditoriului.
Despre evenimentul lansării volumului „Ninge cu noi în La minor” a vorbit în forme complete, editorul, poetul Constantin Marafet: „Zboară către toamne simfoniile tristeții și eu pun un oftat în ierbar
Dimineața, când tac ninsorile și zboară către toamne simfoniile tristeții, focul într-un vals al împerecherii cheamă la luptă „poeți și femei”. Clipele fericirii se nasc din „rădăcini creștine”, fără grabă, dar cu o infinită trudă. Un astfel de truditor al slovelor cerești este și Marian Mărgărit, prin voia Domnului poet, compozitor, cantautor și primar. În calităție enumerate, vocația i-a pieptănat îndelung destinul și i-a prins surâsul ca într-o ramă păsările din legenda cărora își ostoieşte setea. Poetul Marian Mărgărit face parte din stirpea marilor boieri ai poeziei, de unde își trage seva patriotismului, a cantabilității și a fiorului liric precum valsul cerului în apele triste și limpezi. Am avut şansa să-i fiu contemporan. L-am cunoscut chiar prin mileniul doi din secolul trecut, când apa avea albia în zumzetul florilor și țineam împreună ușa prin care voia să ajungă timpul la noi. Nu a reușit şi iată-ne învingători”!

Read More

STAREA DE POEZIE, STAREA DE ÎN-CÂNTARE/ INCANTAŢIE de Mihai Cimpoi

STAREA DE POEZIE, STAREA DE ÎN-CÂNTARE/ INCANTAŢIE Marian Mărgărit își adună poeziile într-un volum intitulat atât de potrivit Ninge cu noi în La minor. Spunem cu certitudine „potrivit”, fiindcăîn față ne apare îndată o figură cu o înfățișarecontrapunctată cu o disponibilitate degajată sprevisare romantică (și, bineînțeles, spre cântare) șicu o concentrare gravă în preocupări cotidienegospodărești. Fac casă bună în făptura sa,modelată de zona aspră ce premerge Bărăganului,cantautorul erupt din „Flacăra” lui AdrianPăunescu și autorul de versuri/muzica de acumpentru Fuego (Paul Surugiu), și primarul deBoldu cu aproape opt mandate, cufundat întreburi și griji până peste cap.Făcându-i această efigie de început se cade săprecizăm că muzica nu este, pentru el, un hobby(căci lumea e plină ochi de hobbyști), ci tot ovocație, ca și cea a bunei-gospodăriri (căcitimpurile noastre tocmai de acești oameniînzestrați cu spirit gospodăresc duce lipsă).Dubla și rara ipostază de poet și primar sepoate desluși și în poemele sale, unde totul trebuiesă urmeze o ordine firească, unde cuvântulpotrivit trebuie să fie la locul potrivit, unde totulse supune principiului poetic teoretizat și aplicatpractic de Edgar Poe: fixarea lungimii,domeniului, tonului poemului și căutarea prinMARIAN MĂRGĂRIT Ninge cu noi în La minor6inducția unei note de originalitate artistică ce arputea servi drept cheie în construcția poemului (ase vedea Edgar Allan Poe, Principiul poetic,București, 1971, p. 39).Modul în care își alege forma și formula poeticăeste o dovadă peremptorie în acest sens, MarianMărgărit înstrunându-și ghitara astfel ca să iasăacordurile trebuitoare supuse uniformitățiisunetului și ideii: miniatura muzicală, grațioasă șipură, alternează cu romanța cantabile, baladastructurată în chip recitativ cu oda patriotică,bocetul cu descântecul, cântecul de glumă cu„cântecul de adio” și „cântecul de-amar”, valsul curuga și colindul.Calitatea fundamentală a poemelor sale estelirismul ingenuu, un panlirism de fapt, îngânat întonalități stinse, estompate. Starea de poezie, decare vorbea Nichita Stănescu, vecinul luiploieștean, e o stare de cântare, de în-cântare șiîn-cantație; cuvântul chemat pe strune să vibrezeîntre timpul cu dimensiunea căruia este înzestratși atemporalitatea pe care trebuie s-o semnifice.Dezinvolturii muzicale i se asociază o tonalitatereflexivă mai gravă, astfel încât o atare conjugarenaște instantanee meditative de felul:„Sunetul învăluie TĂCEREA,Muntele subjugă MAREA,Cât e de tristă ÎMBRĂȚIȘAREATimpului cu DEPĂRTAREA!”.E s t e v o r b a d e o s u r p r i z ă d e o r d i n u lcontrapunctului, pe care ne-o face declarat sausubtextual autorul – sugerarea unui sentiment altrecerii inexorabile a timpului care-i rărește pașiiMARIAN MĂRGĂRIT Ninge cu noi în La minor7și îi face, meditația mai înceată, și-i pune versulîntr-un registru interogativ – și într-un ritm rigidmăsurat (Măsura). Apare motivul viilonesc alZăpezilor de altădată: „Ah, spun bătrânii mei.:/„Les neiges d’antant” –/ Le purtam la butoniere,/La rever/ Ca pe niște flori dalbe!/ Ah, spunemn o i : / „ L e s n e i g e s p r e s e n t e s ” . / C o d a t e ,hiperbolizate/ Ne sperie,/ Ne îngrozesc./ Deatâteaori,/ De câte ori,/ Coboară pe la noi/ Înzori” (Les neiges).Alteori tonalitatea interogativă e augmentatăcu o notă amară, generată de realitățile de azi: „Dece circ?/ De ce furtună?/ De ce noapte fărălună?// De ce noi/ Fără încetare/ Ne vânăm cudisperare?// De ce vântul/ Când adie/ Trenulnostru întârzie?// De ce/ După ce-ajung sus/ Uniiuită/ Că i-am pus?// De ce uneori mă tem/ C-amuitat cine suntem?” (De ce? – cântec –).Considerăm, de fapt, trei registre în care-șiscrie poeziile Marian Mărgărit.Unul este acela liric propriu-zis, cu o descrierecoșbuciană reactualizată – rapsodică, baladescă,idilic-armonioasă a realităților sătești, afrumuseților câmpenești, a tradițiilor sătești șieternelor scene de dragoste sau așteptărimaterne: „Și cade peste noi/ Mirifică ninsoare,/Albastră și tăcută/ Peste final de an,/ Ce simfoniealbă,/ A Beethoven miroase/ Prin mantia țesută/Din clape de pian./ În alb se îmbracă mirii,/ Și albisunt trandafirii,/ Ce albă e visarea,/ Când răniledin inimi/ Le vindecă ninsoarea!/ Și cade pestenoi/ Mirifică ninsoare,/ Ce simfonie albă/ Și cefrumos ne doare” (Simfonie albă).MARIAN MĂRGĂRIT Ninge cu noi în La minor8Cel de-al doilea filon sesizabil, firesc lirismului,este discursul poematic autumnal, străbătut deacorduri bacoviene: „Și-aprinde toamnafelinarul/ În sfinte, unice altare,/ Când pesteorizonturi prăfuite,/ Amurgul plânge mut,zdrobit de care” (Întomnare).Cea de-a treia tonalitate e dictată de oneîmpăcare cu cele ce se întâmplă în jur:„intelectualul pare obosit,/ nu-l atrage lupta/când lipsesc principiile/ și-s ocolite regulile,/aglomerat tabloul/ tranziției noastre originale,/cu inflexiuni bacoviene,/ cu proprietate șipolitică/ la un loc…” (Tablou de epocă).Volumul de față e un album sentimental al unuicantautor ce continuă tradiția păunescieneiFlăcări, care cântă locurile natale, sfântaRomânie cu frumusețile ei (nefugind de tematicapatriotică și socială, crezută de unii desuetă),Basarabia – soră, femeia – iubită, mama, tatăl(„icoană a pământului meu), copilăria.Găsim aici și poemele, care au fost puse pemuzică de însuși autorul, devenind șlagăre cerăsună pe scenele tarii, din București, dinChișinău, la radio și televiziune: Bocet pentruBasarabia, Te iubesc, Între DA și NU. Necucerește în ele, ca și în multe alte poeme, tonulsensibil, degajat, ilustrând parcă o altă spusămemorabilă a lui Nichita Stănescu: „Muzica esteun răspuns, căruia nu i s-a pus nicio întrebare”. Acad. Mihai CIMPOIChișinău13.03.2020

Read More
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com