Dintr-un impuls inexplicabil am comandat cartea „O viață dăruită artei” de Cecilia Cuțescu-Storck, Ed. Meridiane, București, 1966. Recunosc faptul că ştiam multe lucruri despre Cecilia Cuțescu-Storck, suficiente credeam eu pentru un profan în pictură. Acum nu mai sunt convins. În schimb mă pasionează cărțile de memorialistică, iar acest lucru ar putea explica impulsul meu. Aceste cărți sunt fascinante, fabuloase! Viața povestită de însuși trăitorul ei. Voiam să aflu mai multe lucruri despre prietenia cu Brâncuși și chiar am aflat. Sunt pagini întregi despre întâlnirile lor și totuși, după lăcomia mea de interes, puține. M-am întrebat mereu care a fost raționamentul lui Brâncuși de i-a oferit Domnișoara Pogany acesteia și nu i-a oferit-o Mariei Tănase, iubita lui. Rămân la această întrebare la care încă nu am răspuns. Am găsit în schimb informații despre județul Buzău, județ în care locuiesc, și am devenit interesat imediat. Cecilia Cuțescu-Storck ne vorbește despre mănăstirea Rătești, care se află în apropierea orașului Buzău, la circa 30 de km, unde, spune a venit să petreacă împreună cu părinții o lună de zile la aer curat. Stareța Mănăstirii Rătești în acea perioadă era maica Aglaida Maltezeanu, mătușa Domniei Sale, după cum mărturisește, sora lui tata Iancu. Una dintre surorile vitrege, Fluvia, era nevoită să petreacă aici toate verile: „Sărăcuța Fulvia! Venea aici în toate verile cu tata Iancu, Ortansa și unchiul Pană!” Am mai aflat că la îndemnul bunicului ei, prin 1898 a revenit în țară de la Munchen pentru a participa la al 50-lea an de la Revoluția din 1948, din 21-23 iunie, ocazie cu care a vizitat din nou Mănăstirea Rătești, dar și Mănăstirea Ciolanu. Drumul de la Rătești la Ciolanu a fost făcut cu o căruță trasă de boi, tocmită de mătușa stareță.
Altă dată, se pare că în drumul ei spre Rătești, a oprit la Berca, unde, impresionată un cobzar din zonă, l-a pictat, iar tabloul credeam eu că poartă numele de Cobzarul din Joseni. Se pare că m-am înșelat. Am făcut demersuri în acest sens, iar pictura nu este cunoscută la Muzeul Municipal București sub această denumire. Să-i fi dat alta? Nu cred. Atunci, ori s-a pierdut ori a fost înstrăinat. Cert este că pictura a fost realizată. O spune chiar autoarea Cecilia Cuțescu-Storck. Iată un fragment din răspunsul primit de la Muzeul Municipal București: (…) “Ținând cont de faptul că la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck nu a fost identificată pictura Cobzarul din Joseni semnată de Cecilia Cuțescu-Storck, vă invităm… (…)”. Le mulțumesc pentru răspunsul prompt și profesionist. Ar fi fost interesant de aflat cine era acel cobzar care s-a lăsat pictat de artistă. Oricum, trebuie să mergeți să vedeți toate lucrările Domniei Sale și nu ratați nudurile zvelte de ţigănci tinere, pentru că sunt superbe. Dar dacă tot ajungeți la București, nu ocoliți clădirea Băncii de Investiții, proiect al celebrului râmnicean Petre Antonescu, concetăţeanul nostru, care i-a oferit artistei ocazia de a executa pictura murală a clădirii în 1916, fiind prima ei comandă de acest fel.
Cecilia Cuțescu-Stork a fost prima femeie- profesor universitar la o universitate de arte… din lume. În 1916 a înființat „Asociaţia Femeilor pictore şi sculptore”, iar 18 ani mai târziu a fost aleasă preşedintă a Sindicatului de Arte Frumoase. În 1951 și-a donat casa şi colecţia de artă nouă, pentru că voia să: “Voi rămâne până la sfârşit o fiinţă care năzuieşte spre culmi, spre construirea edificiului sublim al efortului omenesc în mijlocul acestui minunat univers.” O femeie memorabilă.
Constantin Marafet
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.