Cart

Nu ai niciun produs în coș.

Blog

  • Home

Tristețea din limesul dimineților de Constantin Marafet

Tristețea din limesul dimineților de Constantin Marafet

Nu poți să te gândești altfel decât cu tristețe, cu o enormă tristețe, când asiști neputincios în timpul vieții tale la războaie pornite din orgoliu, din grandomanie, din tiranie, împotriva unui alt popor, frate cu tine în „cuget și simțiri”.
Nimic nu e mai trist să auzi sau să vezi imagini cu bombardarea unor clădiri în care locuiesc civili, oameni de bună-credință care-și vedeau de viața lor bună sau rea, dar nu mai aveau pe cap şi frica de obuze, de gloanțe îndreptate spre inima lor. Nu poți să nu ai crampe, să nu vomiți când vezi că există și închinători „puținitriști”.
Eu chiar nu înțeleg cum le funcționează mințile. Mai degrabă nu le funcționează, așa că nu ar fi corect, pe cale de consecință, să fie internați într-un spital în care să le îndrepte mințile? Ce vină avem noi, pacifiștii? Tristețea derivă și din faptul că cel mic și neajutorat este cel asediat, cotropit fără vină. Dar cui îi trebuie adevăr, dreptate, când acolo se petrec crime împotriva umanității? Este lăsat în bătaia obuzelor care fac morminte prin explozia lor în pământul cu flori. Vor cocoșul moscovit să cânte în diminețile ucrainene pe prispa obuzelor. E o prostie fără margini să privești în groapa lăsată de obuz și să te crezi învingător.
Zgomotul luptelor se aude din ce în ce mai slab. Așa îl auzim acum, când s-au îndepărtat frații și i-au lăsat singuri. Asupra lor se trag mii și mii de obuze, au din belşug atacatorii!, pe când cel mic nu mai are decât doi bolovani pentru o praștie. Ghiciți cine va învinge? Lupta e mai aprigă și mai nemiloasă. Dar au amuțit televizoarele, ziarele pe această temă. Se schimbă direcția şi se vor învingători oriunde, dar învingători. Nimeni nu-l iubeşte pe cel învins. Nimeni nu-i mai dă de mâncare. E sortit pieirii și nimănui nu-i pasă. Învingătorul ia totul. Iar sigla o va pune într-un muzeu, lângă tezaurul nostru. Asistăm la dispariţia unei țări. La final nu vom mai vorbi despre asta, ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Mergem mai departe. Mergem înainte la următoarea ţară, reconfigurăm traseul, pardon!, harta. Asta dacă rămânem la obuze, ca la Mărășești. Dar dacă se va trece, așa cum suntem amenințaţi, la bomba nucleară? Ce vom mai avea pe hartă? Vom mai avea hartă? Cine s-o deseneze? Vântul galactic? Oprește, Doamne, dricul!
Constantin Marafet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Descoperă mai multe la Editura Rafet

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura