Cart

Nu ai niciun produs în coș.

Blog

  • Home

Trovanții de Chiojdu – străjerii Văii Bâscei de Rozica Istudor

Trovanții de Chiojdu – străjerii Văii Bâscei de Rozica Istudor

Frumoasa noastră poveste de călătorie se desfășoară, de această dată, pe Valea Bâscei, în ținuturile Chiojdului. Un sfârșit de decembrie, când, după câteva zile de frig, de vânt și zăpadă, natura a luat o pauză de la manifestările extreme permițându-i soarelui să apară, inițial, ca decor, apoi să încălzească pământul, a fost momentul ales pentru explorarea acestei părți de nord-vest a județului Buzău. Profitând de temperaturile mai adecvate corpului uman, am plecat spre obiectivele turistice vizate cu un plan bine conturat, însă, „cum socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă”, ne-am cam adaptat situațiilor și provocărilor de la fața locului. Deh, ofertă turistică mare, disponibilitate de timp mică! Trovanții de pe Valea Bâscei erau primii pe lista noastră, dar au ajuns să secondeze un alt obiectiv turistic la fel de generator de inedit și de nenumărate satisfacții olfactive, raționale și sufletești, Casa cu blazoane.

Trovanții, unul dintre simbolurile naturale ale Chiojdului, cu forme sferice sau eliptice, dar și cu tafoni (cavități cu aspect de ochi) cresc în dimensiuni dinspre albia pârâului spre culmea dealului Paltanea. Aceste „mingii uriașe” de rocă sunt supuse eroziunii accelerate, ce le fac vulnerabile, gata oricând să se prăvale spre albia părâului, însă copacii și tufele de cătină crescute printre ei sau în fisurile lor le sunt aliați de nădejde în păstrarea locației.

Pentru a ajunge la ei am avut nevoie exact de atâta timp cât ne informa și indicatorul de traseu amplasat în stânga șoselei, lângă puntea suspendată peste pârâul Bâsca Chiojdului. Am pornit spre destinație oarecum într-un ritm alert, pentru a nu ne prinde apusul soarelui atât de iminent în zilele scurte ale iernii. Am renunțat, totuși, la accelerația excesivă ori de câte ori priveliștile ne-au captat interesul și, vrând-nevrând, am făcut câteva pauze de contemplare. Dar nu am depășit ora preconizată! După traversarea punții suspendate, ajunși pe celălalt mal al apei, am mers printre casele localnicilor pentru a urca apoi printre livezile de pruni și nuci, printre cele câteva zone mocirloase, printre reginele acestor locuri, tufele de cătină și, aproape de vârf, printre copacii pădurii ce împodobea culmea dealului. Traseul bine pus în evidență prin indicatoare nu ne-a făcut să rătăcim, deși uneori aveam tendința să o luăm piepțiș pentru a mai tăia din sinuozitatea și din întortocheala cărăruilor blocate de stânci. Trebuia să ajungem la releul de telecomunicații și eram deja în zona cu cea mai mare concentrare de trovanți. Păsările din micuța pădure de fag scoteau câte un țipăt oarecum alarmant, dar erau în mediul lor, intrușii eram noi. Ulii erau într-o continuă explorare după hrană. Urmele animalelor sălbatice agresive erau vizibile la tot pasul. Mistreții distruseseră rădăcinile copacilor. Urșii se urcaseră în pruni și îi despicaseră. Așa că aveam motive în plus să ne grăbim și să fim cu ochii ațintiți asupra eventualelor pericole ce veneau de la aceștia. Ce să mai spunem de țepii cătinei, care ne tot aminteau că ea deținea controlul zonei. Încă mai aveau fructe și încă mai erau comestibile! I-am respectat spațiul și proeminențele amenințătoare și le-am ocolit, pe unde am putut, dar spre culmea dealului nu prea se putea înainta decât printre spini, cărarea fiind foarte îngustă, iar jos hăul amenințător. Așa că am dat tribut „Cezarului lumii plantelor” câteva înțepături și câteva zgârieturi, că doar nu era să renunțăm la atingerea obiectivului nostru!

Umezeala datorată zăpezii tocmai topite, pietrișul, solul nisipos și panta înclinată excesiv au dat de furcă picioarelor noastre, ce au fost supuse alunecărilor destul de dese. Satisfacția atingerii obiectivului a fost mare și imortalizările au curs pe bandă rulantă. În depărtare se vedeau munții împodobiți cu omăt, culmile altor dealuri și trovanți de jur-împrejur. De aproape păreau atât de fragili! Dacă atingeam baza lor descopeream amploarea eroziunii: se scurgea la vale argila și păreau a fi suspendați în aer, dar secretul longevității lor, în condițiile atât de precare, erau rădăcinile arbuștilor și ale cătinei ce împânzeau ca o rețea sferele acestea, dându-le o oarecare stabilitate. Sus, pe culmea dealului Paltanea, printre adieri de vânt și peisaje de iarnă stau de strajă peste Valea Bâscei trovanții, ca niște martori ai trecerii timpului împovărați de milenii și de experiența dureroasă a transformării lor în pietre de râu erodate din ce în ce mai mult de vâltoarea curgerii apei. Drumul de întoarcere a fost la vale și, pentru a nu ne opune violent coborârii forțate, și, pentru a nu face febră musculară, am lăsat picioarele să urmeze gravitația și am ajuns la zona locuită în 40 de minute. Aici ne întâmpinau oamenii, care erau la „păscut” cu păsările, pentru a le păzi de vulpi. Ne-au observat de la ascensiune și erau curioși să afle ce am descoperit. Pentru ei trovanții erau niște bolovani. Altele erau interesele lor: livezile și protecția acestora, animalele domestice și siguranța lor, sălbăticiunile și alungarea lor din spațiul terenurilor sau minimalizarea pagubelor produse de ele asupra grădinilor, livezilor și locuințelor. Aici animalele sălbatice își cer încă dreptul de a stăpâni arealul, iar oamenii sunt în defensivă. Curiozitatea localnicilor și nevoia lor de a dialoga cu turiștii par a le mai alunga ofurile. Măcar turiștii să fie încântați de zonă, că pentru ei provocările traiului printre atâtea vicisitudini ale naturii le ocupă tot timpul. Ei luptă pentru supraviețuire și viețuire, iar noi doar le privim rezultatul ostenelii. Apa pârăului crește mult la fiecare ploaie serioasă sau la topirea omătului și impiedică traservarea prin albia lui. Punțile suspendate, și așa puține la număr, sunt doar pentru pietoni. Podurile pentru autoturisme sunt la distanțe apreciabile unele de altele. Și, totuși, chiojdenii își asumă aceste neajunsuri. Este o zonă frumoasă, cu atâtea oportunități de relaxare, de autentică conviețuire, de viață aproape de natură și de Dumnezeu. Frumoși, prietenoși și blânzi mai sunt moșnenii locului! Au piatra ca temelie la garduri și la case, la grajduri, la cuptoare, la stăvilirea apei. Au „bolovani turistici”, care pentru ei sunt doar amenințătoarele roci ce stau să se  prăbușească în curți și peste pomi, grădini ori plante. Piatra le definește și le stăpânește spațiul. Noi vedem în ele obiective turistice, ei văd primejdii și pagube cărora trebuie să le facă față. Le plac turiștii, dar mai mult pentru a dialoga și a afla de la ei păreri și opinii. Când li se cer informații apelează la poveștile transmise din generație în generație și, spre mirarea noastră, aflăm atâtea despre care „atotștiutorul Google” nu pare a avea încă habar. Așa că, la întoarcere, stăm și ascultăm istorisirile și percepțiile de viață ale localnicilor, iar, pe furiș, soarele stă să apună, punând stop convorbirilor. Îi lăsăm să-și ducă animalele în siguranță și ne îndreptăm spre mașina parcată pe celălalt mal al apei. Victorioși, cu ghetele pline de noroi și de pietriș, puțin înfometați de efort și de ora târzie, am recuperat din energie mâncând câteva fructe și am pornit spre casă. Aveam ceva de mers până la Râmnicu Sărat. Apusul soarelui printre culmile de deal și de munte ne-au oferit imagini spectaculoase. Dârele de fum de la hornurile caselor și urmele lăsate de avioanele numeroase completau nuanțele designului cerului. Oamenii se retrăgeau în locuințe, iar noi ne urmam drumul de întoarcere plini de atâtea bagaje imagistice și de trăiri la nivelul desăvârșirii. Trovanții Chiojdului ne-au oferit experiențe minunate și dovada că vulnerabilitatea naturii nu este de fiecare dată un dezastru, ci poate fi o transformare în spectaculos și sublim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Descoperă mai multe la Editura Rafet

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura