Nu ai niciun produs în coș.
Un anonim celebru: Mihai Sarca
Portret în oglinda retrovizoare
Pe Mihai Sarca îl cunosc de când alfabetul începea cu litera A și prietenia avea miros de mir.
Era pe vremea când încercam să adunăm fum din stele și să facem colecție de anotimpuri. Am reușit împreună, astfel că avem o colecție de anotimpuri frumoase, mai ales el, chiar cu 18 mai multe decât mine. Eu am rămas la fum. El și-a continuat visul, vocația, colecționând autografe, fotografii, documente, totul despre actori, teatru, film. O muncă migăloasă și anevoioasă. Dar câte drumuri a trebuit să facă la București sau aiurea prin țară, pentru un simplu autograf sau o fotografie cu nu știu ce actor! Câți bani din agoniseala lui a cheltuit, uneori depășindu-şi bugetul și așa împuținat! Numai el poate ști.
Dintre toți pământenii, doar Mihai Sarca ar fi putut să facă munca aceasta și iată că a şi făcut-o foarte bine. E unic în țară, în lume, cred și sper. Cert este că nu am mai întâlnit pe nimeni, nu am mai auzit de nimeni cu atâta dăruire și implicare în fenomenul teatral. Mă refer la cineva din afara teatrului, fără studii teatrale, dar, atenție, dacă ar fi testat, ar putea da într-o singură zi toate examenele de licență, de master și pe cele doctorale și le-ar trece cu succes. Ascultați-l! Întrebați-l! E fenomenal! O enciclopedie se plimbă printre noi, iar noi, orbi, mustăcim cu subînțeles.
Deunăzi ne-am întâlnit întâmplător în centrul orașului, fix în litera T, la răscrucea de la BRD, ANAF și intrarea principală pe spaţiul pietonal al orașului. Îmi spune, deodată, pe un ton neutru, ca și când nu ar fi fost important, că are o expoziție cu piese din colecția sa, expoziţie intitulată „Teatrul în Bucureștii României Mari (1918-1948)”, eveniment dedicat centenarului încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922. Ȋși dorea să merg. I-am simțit inima cum tremură de bucurie. Mi-am propus să merg, dar nu am ajuns.
Mihai Sarca are înălțimea Everestului și ochii ca două oceane pline de pasiune atunci când vorbeşte despre teatru. Ȋn rest, este un om normal, de circa 1.70, banal, ca noi toți. Este născut în Regatul României, satul Garoafa, din comuna Făurei a județului abuziv desființat Putna, în data de 25 noiembrie 1943. Apoi, cu timpul, a devenit cetățean universal. A locuit un timp în București, apoi s-a întors la Valea Râmnicului (Bălțați), locul de naștere al mamei domniei sale, unde îl găsim și în prezent.
Aici, la Valea Râmnicului, se află cea mai mare colecție din lume, cu un custode, un colecționar pe măsură. Interesează pe cineva? Mă îndoiesc. Mihai Sarca, modest cum îl ştiu, o să spună: „Exagerezi, bătrâne! Am reușit să strâng câteva lucruri interesante, unele chiar de patrimoniu, dar asta nu înseamnă că e cea mai mare colecție din lume.” Mihai Sarca poate avea dreptate, numai că el nu ştie cum să măsoare vocația. Şi completează: „Eu adun cu vocația și materialul iconografic al celor două ramuri distincte: teatrul românesc și cinematografia internațională. Numai așa ajungi la rezultatul meu.”
Mihai Sarca a mai expus de-a lungul timpului la Casa de Cultură, la Club „Lobby”, dacă-mi aduc bine aminte. Un mare succes! Ştiu și sunt convins că va expune cu plăcere oriunde este invitat, deci, invitați-l, profitați acum! De ziua de mâine nu este nimeni sigur. El nu vrea decât să împărtășească bucuria cu voi.
Constantin Marafet