No products in the cart.
Multe șanse am avut, dintre care unele pierdute definitiv.
Şi mă gândesc acum la profesorul Costache Paiu, un aristocrat al cuvântului. Regret că am avut şansa ca doar în ultimele luni ale vieții dumnealui, cele pământene, să ne plimbăm ore în șir în Parcul central. De multe ori îl aducea domnul Doru Georgescu, ginerele său, și povesteam împreună. Din păcate, nu am avut ideea de a-l înregistra, de a consemna spusele dumnealui şi regret şi asta. Avea povești fabuloase de viață.
Odată cu domnul profesor Paiu l-am cunoscut și pe domnul profesor Costin Mezanote. Era imediat după revoluție. Se formase atunci un grup de nebuni frumoși care credeau și susțineau sus și tare, cu tot sufletul, reînființarea județului Râmnicu Sărat. Ce timpuri fără răspuns! O, tempora! Nu vedeai, oricât ai fi privit în tot orizontul care se apropia şi se îndepărta în funcție de discurs, decât suflete de oameni calzi, nu invidie ca în diminețile acestea. Era o colaborare sufletească între oameni cum nu cred că voi mai întâlni vreodată.
Atunci domnul profesor Costin Mezanote s-a făcut remarcat în urbe prin inteligența, profesionalismul și umanitatea de care dădea dovadă prin acțiunile dumnealui în salvarea spiritului râmnicean.
Apoi, peste noapte, lăcomia, invidia și disprețul față de oameni au început să se afirme ca un păienjeniș și domnul profesor s-a retras la catedră, din spațiul public, predând despre umanitate generațiilor de râmniceni.
Numele dumnealui, Mezanote, m-a pus în încurcătură chiar din prima clipă în care l-am auzit. Nu era specific locului. Am bănuit că e de origine italiană și că ar proveni de la mezzanotte care s-ar traduce „miezul nopții” sau “miez de noapte”. Etimologic, cuvântul este compus din mezza+notte sau din latinescu mediam noctem. Nu am îndrăznit să întreb. Fiecare familie are o istorie, bună ori rea, și e bine să te abții fiindcă nu știi peste ce dai. Dar de curând, într-una din zilele cu însemn biblic, mai exact cruce roșie, ne-am întâlnit absolut întâmplător și, din vorbă în vorbă, domnul profesor Costin Mezanote mi-a mărturisit că bunicul dumnealui, Mezanote Ioachim, ce nume cu conotații istorice!, a înființat culturile de viță-de-vie nobilă de la Buzău până în Vrancea, apoi a fost horticultorul prințului Șutu de la Grebănu la Castelul și avea grijă și de grădina sa. Abia atunci am întrebat sfios de unde provine numele Mezanote. Era o întrebare purtată 34 de ani în gând. Şi da, mi-a confirmat ceea ce bănuiam și anume că bunicul dumnealui, inginerul Mezanote Ioachim, era originar din Italia, din zona Ancona. A venit în țara noastră cu afaceri, a întâlnit-o pe frumoasa Ana și s-a îndrăgostit nebunește. Ana era fiica unui preot din județul Buzău. S-au îndrăgostit iremediabil unul de celălalt și Ioachim a rămas în țara noastră, pe care a cinstit-o cu devotament până în ultima clipă. Ioachim și Ana, ce nume frumoase și ce poveste de dragoste se ascunde aici!, au fost bunicii acestui om de spirit și de înaltă ținută intelectuală, Costin Mezanote.
Râmnicul nostru are nevoie de pozitivitate, de astfel de oameni deschişi pentru a îndulci vântul sărat, pentru a-i opri bătăile și crivățul care stau în granița invidiei gata să ne împresoare.