În calendarul ortodox, pe data de 2 iulie, biserica îl prăznuiește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Acesta era fiul voievodului Bogdan al II-lea al Moldovei și a urcat pe tron în anul 1457, în urma biruinței asupra unchiului său, Petru Aron, pe data de 12 aprilie. Cronicarul Grigore Ureche, în Letopisețul Țării Românești, spune despre Ștefan cel Mare că este apărătorul pământului strămoșesc în fața amenințării turcilor, dar și cel mai destoinic ziditor de locașuri sfinte din istorie.
A domnit 47 de ani și a depus un efort continuu pentru a apăra integritatea teritorială, dar și independența țării sale. Până în anul 1467, Ștefan se luptă cu unchiul său Petru Aron, care era totodată și ucigașul tatălui, Bogdan al II-lea.
În anul 1470, statul otoman condus de sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului (1453), trimite o armată formată din 120.000 de oameni, conduși de Suliman Pașa, ca să îl răpună pe Ștefan. Bătălia s-a dat în apropiere de Vaslui în anul 1475, la Podul Înalt, unde Ştefan cel Mare, deși nu avea decât 40.000 de soldați (așadar de 3 ori mai puțini), obține o victorie strălucită. Cronicarii moldoveni, polonezi și turci consemnează faptul că niciodată armatele turcești nu au suferit un dezastru atât de mare. Cronicarul polonez Drugosz aducea un omagiu viteazului conducător moldovean: „O, bărbat demn de admirat, întru nimic mai prejos ducilor eroici pe care îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită împotriva turcilor. După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi stăpânirea lumii şi mai ales funcţia de comandant şi conducător contra turcilor, cu sfatul comun, înţelegerea şi hotărârea creştinilor, pe când ceilalţi regi şi principi creştini trândăvesc în lene, în desfătări şi lupte civile”. Deși voievodul Ștefan cere ajutor de la statele medievale din Europa, nu primește niciun răspuns, așa că, în anul următor, 1476, însuși sultanul Mahomed al II-lea vine în fru
ntea oastei alcătuită din turci și tătari, 150.000 la număr. În localitatea Războieni, Ștefan este înfrânt și fuge peste Nistru. În pisania bisericii ridicate de Ștefan, după 20 de ani, la Războieni, se spune așa: „S-au ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate puterile sale răsăritene… şi au venit să prade şi să ia Ţara Moldovei. Şi au ajuns până aici, la locul numit Valea Albă. Iar noi, Ştefan Voievod şi cu fiul nostru Alexandru am ieşit înaintea lor şi am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26; şi cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de păgâni. Şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei”. Chiar dacă domnitorul fusese înfrânt, cetățile Suceava, Hotin și Neamț nu au putut fi răpuse de Sultan. Foamea și ciuma s-a răspândit printe otomani, astfel că aceștia au trebuit să se retragă fără să poată duce planul de cucerire a Moldovei la bun sfârșit. Fără îndoială, Ștefan a primit în acel moment intervenție divină salvatoare. Turcii au încheiat alianțe cu Polonia, Ungaria și Veneția, astfel că Moldova rămânea singură în fața puterii otomane care era în continuă expansiune. În anul 1484, Baiazid al II-lea, succesorul lui Mohamed al II-lea, pornește o expediție finalizată prin cucerirea a două cetăți porturi: Chilia și Cetatea Albă. Pentru că situația economică a Moldovei era una foarte grea, în 1489 Ștefan încheie o alianță cu turcii prin care se angajează să plătească un tribut de 3000 de florini venețieni. În anul 1497, regele Poloniei, Albert, întreprinde o campanie împotriva Moldovei. Bătălia s-a dat la Suceava, unde Ștefan îl zdrobește pe pricipele polon. În anul 1499 se încheie un tratat de pace moldo-polon. Ștefan cel Mare este ctitor al multor lăcașuri de cult ortodoxe. Cea mai de semă construcție și cea mai cunoscută este Mănăstirea Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată între 1466-1470. La sfințirea acesteia a participat un număr de 64 episcopi, preoți și diaconi. Mănăstirea a primit și o zestre deosebită, alcătuită din bunuri materiale, veşminte preoţeşti, vase liturgice şi cărţi de slujbă. O altă mănăstire de suflet a sa este Voroneț, ridicată în locul unui schit din lemn, în care se spune, conform tradiției, că s-ar fi adăpostit Daniil Sihastrul, sfetnicul credincios al voievodului, în vreme de pace, dar și în vreme de război. Biserica, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, a fost ridicată în anul 1488, în mai puțin de 4 luni. Picturile sale exterioare, realizate în anul 1547, au o mare valoare până în ziua de astăzi. În anul 1497 ridică Mănăstirea Neamț cu hramul „Înălțarea Domnului”. Alte mănăstiri ridicate de sfântul voievod sunt Tazlău, din Buhuși, și Sfântul Ilie, de lângă Suceava. Numărul bisericilor de mir ctitorite de Ștefan este mult mai mare decât cel al mănăstirilor, 30 – 40. Pentru 30 dintre acestea există date certe de identificare (pisanii sau scrieri istorice), iar restul fiindu-i atribuite. Se spune că voievodul ar fi ridicat câte o construcție pentru fiecare victorie, însă acest lucru nu este adeverit. Într-o scrisoare a lui Ștefan din anul 1502 către medicul Matteo Muriano, care îl îngrijea, acesta spune că a purtat 36 de lupte de când este domnul țării, dintre care a fost învingător în 34 și a pierdut două.
Sfântul Voievod Ștefan cel mare s-a ocupat și de latura culturală a bisericii, în timpul său fiind copiate manuscrise în limba slavonă, cărți patristice sau de slujbă.
Astfel, voievodul moldovean devine un neînfricat conducător al țării Moldovei, dar și un apărător al bisericii și al pământului românesc, un priceput diplomat, dar și un mare ctitor de locașuri sfinte. Trece la cele veșnice într-o zi de marți, 2 iulie 1504. Cronicarul Grigore Ureche spune cu tristețe: „Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstirea Putna, care este zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştea toţi că s-au scăpat de mult bine (…). Că după moartea lui, până astăzi îi zic sveti (sfântul n.n.) Ştefan Vodă, nu pentru suflet, ci ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fost om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile nimenea din domni nici nainte, nici după aceia l-au ajuns” . De 500 de ani așa îl socotesc românii, de când a fost chemat la cele veșnice, ca un adevărat „sfânt”, nu că nu ar fi avut păcate, ci pentru că a slujit propriului popor mai presus de propria sa ființă, fiind un adevărat erou al neamului și mărturisitor al credinței ortodoxe înaintea tuturor neamurilor.
Sursa: Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, BINECREDINCIOŞI DOMNI ROMÂNI ŞTEFAN VODĂ CEL MARE, apărător de ţară şi ctitor de lăcaşuri sfinte, cap. VI, ed. Apologeticum, 2006, p. 78.
Grigore Ureche, Letopisețul Țării Românești, Ed. Litera, București – Chișinău, p. 65.