0

Cart

Nu ai niciun produs în coș.

0

Cart

Nu ai niciun produs în coș.

Blog

  • Home
  • /
  • Iona Ștef- 105 ani, legenda vie după Valea Râmnicului de la Chiojdeni 
19 februarie 2026

Iona Ștef- 105 ani, legenda vie după Valea Râmnicului de la Chiojdeni 

Iona Ștef- 105 ani, legenda vie după Valea Râmnicului de la Chiojdeni 

Aurel ȘELARU – foto: Aurel Șelaru  

 

Iona Ștef- 105 ani, legenda vie după Valea Râmnicului de la Chiojdeni 

Aurel ȘELARU – foto: Aurel Șelaru  

Are 105 ani deja împliniți și merge pe 106 ani, este veselă, face mișcare zilnic, mănâncă ce vrea și nu se plânge de nimic. Este povestea celei mai în vârstă femei și totodată locuitor pe care îl are județul Vrancea la acest moment. Locuiește în căsuța ei de la marginea unei poieni ce dă imediat în pădurea satului. Viața îi este pe plac și la cei 105 ani se vede ajungând la 110 ani și chiar mai mult. Vă facem cunoștință cu Ioana Ștef, femeia care locuiește de peste un veac acolo unde s-a născut, departe de agitația orașului, departe de zgomotul mașinilor și a oamenilor mereu agitați și într-o continuă schimbare. Pentru Ioana Ștef din satul Cătăuți, comuna Chiojdeni fiecare zi este aproape la fel, singura diferență o face vremea de afară. Statornică peste ani și meleagurile natale, a trecut prin mai multe regimuri; de la monarhie, la perioada comunistă și ulterior la democrația anilor ce au venit după 1989. S-a născut oficial pe data de 14 octombrie 1920, dar la primărie a fost trecută mai târziu, adică pe 27 octombrie. Așa erau vremurile atunci, părinții au ajuns mai târziu în centrul localității să o declare la primăria din Chiojdeni. Se trage de fel din familia Blidaru, așa îi chema pe părinții ei, fiind al patrulea copil din cei nouă. Povestește că tatăl ei a luptat în războiul de la 1916, la Plevna, unde a fost rănit, însă a revenit acasă și a făcut-o și pe ea, dar și pe restul fraților. Din copilărie nu prea își mai aduce aminte multe lucruri pe care să ni le povestească așa cum au fost ele petrecute la momentele respective. Își amintește că era tânără și a trebuit să lucreze o bucată de vreme la prăvălia din sat a unui frate ce trebuia să plece în armată. „Un frate de-al meu a avut oleacă de prăvălie aici în sat până a plecat în armată. După ce a plecat m-a lăsat pe mine, au zis părinții să stau eu acolo. Am stat un timp cât am stat, apoi am dat demisie. Ce să facă o femeie? Am revenit din nou acasă la tata. Pe la 27 de ani m-am căsătorit și am luat un băiat de aici de la noi din sat. Era cioban, Ion îl chema. Eu eram din neam de Blidaru. Am făcut un băiat, care a plecat și el în armată la vremea lui. Când a venit perioada Colectivului, băiatul meu a fost obligat să meargă cum era pe atunci în Delta Dunării, însă a refuzat și a fost data afară. A căzut Colectivul și a fost chemat din nou în armată. S-a însurat pe la Cluj și a făcut două fete. Mai târziu feciorul meu s-a îmbolnăvit de cancer și a murit. Nepoatele mele sunt acum în Suedia plecate amândouă. Au mai venit pe la mine, dar în ultima perioadă mi-au mai trimis doar scrisori. Eu nu am telefon să vorbesc cu ele. Mai am prin țară niște nepoți din partea surorilor, care vin și au grija mea, dar și ei sunt bătrâni, Florin are 86 și Dida 87 de ani”, spune Ioana Ștef, scurgându-i-se pe obrazul îmbătrânit o lacrimă de dor.                                                                                                     Satul bate a pustiu …..                                                                                                   Încet, încet, începe să își aducă aminte și alte întâmplări și momente din viața de adolescentă care și-au pus amprenta asupra ei. O întâmplare hazlie spune bătrâna a fost când mama ei a scos-o vrând-nevrând la horă, în satul natal. „N-am putut să joc. Hora și balul se țineau aici la Cătăuți, dar și pe Chiojdeni în centru. Mă luau în horă cu flăcăii târâș. Așa la grămadă  mai merge, dar să joc în doi nu puteam și nu am învățat. De dus am mai fost dar de jucat tot ca mine a fost”. Astăzi, după cum spune bătrâna satul bate a pustiu, oamenii și în special cei tineri au plecat din locurile natale peste mări și țări, au plecat să își facă un rost mai bun în viață, căci la țară, aici unde veșnicia, satul românesc moare încet și sigur, iar România rurală care a ținut țara în picioare se destramă precum ața după ghemul de lână. „A fost frumos! Satul era des și oameni mulți! Acuma e rar, case pustii. O parte au murit, unii oameni sunt îmbătrâniți iar tinerii au plecat.”. Ioana Ștef a povestit că a trăit și perioada comunismului. În opinia ei a fost greu, chiar foarte greu în anumite etape. Își aduce aminte că a fost bătută de Miliție pentru că a îndrăznit să culeagă prune de pe locul ei, loc pe care comuniștii îl confiscaseră și deveniseră bun comun. A fost pârâtă de niște paznici din sat la Miliție care au și dat buzna la casa ei și au pălmuit-o de mai multe ori. De atunci de frică nu a mai călcat pe pământul părintesc pentru a aduna roadele ogorului. Ea ducea greul casei, deoarece soțul era cioban la CAP și trebuia să aibă grijă de oile statului. A muncit și ea cum a putut ca să își întrețină gospodăria și să aibă ce pune pe masă. Am întrebat-o dacă își mai aduce aminte cine a condus România în timpul comunismului? S-a gândit un pic și a spus că își aduce aminte doar de Nicolae Ceaușescu, dar și de Gheorghiu Dej. „A rămas Ceaușescu. Ceaușescu ne-a ars. Mai bine era în Rusia ca la noi. Acolo era tartorul comuniștilor! A venit Revoluția și am luat pământul înapoi. Am luat doar ce a fost al nostru nu ne-am băgat peste alții. Așa au făcut toți la noi în sat”, spune bătrâna. Și după Revoluție tot de gospodărie s-a ocupat. Soțul Ion a ieșit și el la pensie de la oi de unde a lucrat și împreună au muncit pământul recăpătat de sub ghearele comunismului pe care au cultivat cele necesare traiului de zi cu zi. Nu le-a lipsit niciodată animalele, tot timpul au avut în ogradă orătănii. Soțul nu a trăit prea mult, s-a îmbolnăvit și în cele din urmă a murit. A rămas așa cum a cam dus-o mereu, singură, să-și ducă traiul mai departe, atât cât Dumnezeu îi va lăsa zilele. Ea spune că bărbatul său a murit cam pe la 77 de ani, nu mai știe exact. Își amintește că după trei ani de la moartea soțului a murit și fiul ei. Are în sat lângă ea niște neamuri pe lângă care s-a dat să o ajute și o ajută și acum. Ioana Ștef a ținut o perioadă și cu Corneliu Coposu, a fost cu țărăniștii că doar spune ea a ținut cu țăranii și i-a ajutat. După părerea ei Ion Iliescu, fostul președinte al României i-a făcut cu pensii. Chiar dacă mai scârțâia cât de cât, Iliescu așa cum spune bătrânica, a murit și a scăpat, că erau unii care voiau să îl bage la pușcărie, că cică el l-ar fi omorât pe Ceaușescu. După Iliescu nu își mai aduce aminte cine a mai condus România, chiar dacă a fost mereu la vot. Nici cine este președinte astăzi nu își aduce aminte. Nu are televizor, iar singurul său prieten de la care află veștile cu ce se mai întâmplă în lume și în țară este un aparat vechi de radio. Acolo este atentă și aude ce se petrecere cu omenirea. Știe de războiul din Ucraina și îi pare rău de oamenii care mor acolo. „Să dea Dumnezeu ca Puti (adică Putin, președintele Rusiei) să îl văd mâncat de câini! E prea din cale afară!”. Mătușa Ioana ne spune că a ajuns și la spital când era mai tinerică deoarece a avut ceva probleme de sănătate, mai exact ulcer la stomac din cauza muncilor care le făcea și care mai degrabă erau de bărbați și nu de femei. A fost dusă de un nepot la Craiova la un spital unde a fost tratată și a revenit din nou acasă la Cătăuți. De atunci, nu a mai fost la spital. Însă, la vârsta de 102 ani, a primit un tratament pe care îl urmează și în ziua de astăzi. „Acum doi ani în urmă s-a îmbolnăvit. Nu putea să respire. Parcă Dumnezeu i-a adus atunci pe Florin și cu femeia lui.  Au avut medicamentele la ei. Eu am zis că a răcit în piept, că a făcut o bronșită ceva. Îi dădeam biseptol, îi dădeam paracetamol, dar nu o ajuta deloc. Dumnezeu i-a adus pe nepoții ăștia și au ascultat-o. A avut aparat de tensiune, și eu îi luam. Tensiunea nu era mare. Au consultat-o așa a zis că de la inimă pleacă și mi-a dat și îi dau și în ziua de astăzi îi dau vitamine, digoxin, aspacardin și cu aspenter”, ne spune Vasilica Dediu, zis Leta, în vârstă de 75 de ani, care are grijă de bătrânica. 

Ioana 105 ani, alte două surori 98 și 94 de ani

Longevitatea Ioanei Ștef se trage din familie, mai exact pe linie maternă. Mama ei a trăit 99 de ani, ar fi mai trăit, dar a avut o supărare mare și de aici i s-a scurtat firul vieții. Mai are acum o soră, cea mai mică care a împlinit  94 de ani, care stă la două case mai sus pe deal de Ioana Ștef și o soră mai mare care are 98 de ani și locuiește la Chiojdeni. În viața ei Ioana a mâncat cât mai natural, de la ea din ogradă, nu a cochetat niciodată cu produsele de la magazin. Ea spune că tot ce a crescut în curtea gospodăriei i-au dat sănătate și vitalitate să ajungă până aici la 105 ani. Niciodată, dar niciodată nu i-a lipsit din alimentație laptele de vacă. Și acum la venerabila vârstă, bătrânica trage cu laptele și nu este zi în care nu să guste măcar un pic de lapte. De carne nu prea se atinge, chiar dacă cei care o îngrijesc îi asigură tot ce are nevoie și în special mâncare de care are nevoie zilnic. Cu voia Domnului ține posturile, nu în totalitate, ci doar așa o săptămână în așa fel încât să se poată împărtăși. Căsuța în care își duce acum bătrânețea a fost făcută de ea și soț cu palmele, cu greu cu sudoarea muncii, dar și cu dragostea care a fost între cei doi soți. Nu aveau bani și au fost nevoiți să facă camerele din casă pe rând, una la doi ani, alta la trei și tot așa până când au terminat-o. Astăzi, nu prea știe dacă mai este greu sau nu în privința traiului că nu prea poate să își mai poată da seama să facă o comparație. „Laptele de la vacă nu mi-a lipsit niciodată. Nu îmi dau seama dacă este greu sau nu azi. Nu prea știu. Nu am nevoie de nimic, doar de sănătate. Nu am lăsat niciodată credința. Când am putut am mers la biserică, când nu am stat acasă și m-am rugat”, mai spune bătrânica.    

Și-a serbat ziua de naștere de două ori în viață: la 100 și la 105 ani

Ioana Ștef, spune că în viața ei și-a serbat ziua de naștere doar de două ori: prima dată la 100 de ani și anul trecut la 105 ani când primarul Grigore Constantin de la Chiojdeni i-a făcut o surpriză și i-a organizat un moment deosebit la biserica din satul Cătăuți. Pentru ea a fost o mare bucurie, iar pentru oamenii din sat un prilej de sărbătoare. Baloane, flori, tort și multă veselie pentru un om care a rămas aici mărturie a vremurilor grele ce au trecut și un îndemn pentru semenii care încă mai sunt în Cătăuți să nu își abandoneze satul unde au văzut lumina zilei prima dată. „Eu nu mi-am sărbătorit niciodată ziua! La 100 de ani m-a sărbătorit rudele mele cu popa Radu Ticu care era la noi și acum la 105 ani domnul primar. Dar mi-a părut foarte bine a fost ca băiatul meu, când am plecat de acolo de la biserică ne-am luat în brațe și m-a pupat. Am fost ca mama lui. Este foarte bun primarul. Nu zic că aș vrea să mor. Eu vreau să trăiesc! Dumnezeu cum o vrea El cu mine. Celor care mă văd le spun că facă mișcare tot timpul. Eu nu pot sta locului, ies afară, mă duc prin curte, bag lemne în sobă. Nu stau în pat. Fac ce pot și eu pe aici. Cu ochii stau cam prost, dar știu să citesc. Citesc cărți de rugăciune cu ochelari. Mai citesc și pe ziare, dar ce-i mai mare așa. Eu citeam toate ziarele și în viața mea am citit așa păcătoasă, cum am fost eu. Am avut doar trei clase că m-a scos tata de la școală să o poată da pe următoarea soră la școală. Așa era atunci greu, nu își permitea să ne aibă pe toți la școală. E bine să ai carte”.

Vorbește cu Dumnezeu și așteaptă îndurare 

Bătrâna ne spune că nu îi place de copiii din vremurile de astăzi, care nu mai știu ce însemnă respectul față de învățător, față de lumea satului. „Nu-mi place mamă de copiii de astăzi. Eu când veneam învățătorul pe ușă, acolo la școală, că aici m-am învățat cu George Popescu, era o liniște, parcă nu era nimeni la școală. Astăzi e o gălăgie de nedescris. Ferească Dumnezeu!, ce am auzit, se omoară ăla pe ăla mamă. Ce poate să îi învețe învățătorii ăia! Se pune ghioaga pe ei, cu cuțitele. La școală să fie strictețe. Am luat două nuiele de la domnul George la palmă și mă doare și acum, că nu am știut la tablă să spui de unde izvorăște niște râuri”, a mai spus bătrânica. În încheiere Ioana Ștef ne-a mărturisit că le dorește sănătate la toți cei care vor citi și vor vedea povestea ei, dar să nu uite niciodată de credința în Dumnezeu: „Trebuie să avem credință, mamă”, dacă mi-a luat omul și mi-a luat și băiatul, eu totuși vorbesc cu Dumnezeu singură așa: Doamne de ce mai lăsat singură, îți mulțumesc, iartă-mă Doamne că-s păcătoasă! Crucea depărtează toate relele”. Mi-am luat rămas bun de la Ioana Ștef, care m-a privind cu zâmbetul pe față și m-a invitat încă de pe acum la aniversarea de 106 ani să îi fiu alături.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimile articole

Noutățile noastre

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Descoperă mai multe la Editura Rafet

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura